Cum scapi de părul de pisică de pe haine sau de prin casă. Metoda cea mai eficientă
Vă prezentăm cele mai eficiente metode prin care puteţi scăpa de parul de pisica de pe haine sau de prin casă.
Cei care au o pisică în casă se confruntă constant cu o problemă legată de parul de pisica care se lipeşte de haine, de covoare şi de tot ceea ce se află în casă.
Aşadar, vă prezentăm o serie de soluţii practice pentru a scăpa de părul de pisică, dacă nu vreţi să tundeţi animăluţul din casa dumneavoastră.
Înainte de asta, trebuie să precizăm că, deşi există multe mituri, părul de pisică nu reprezintă un pericol pentru om. Chiar dacă îl înghiţim, acesta nu este digerat de stomac şi prin urmare este eliminat în mod natural.
În primul rând, dacă vreţi să scăpaţi de părul de pisică din casă trebuie să periaţi animalul de companie în fiecare zi. Degeaba curaţaţi părul din casă dacă nu periaţi şi pisica, pentru că în câteva zile totul va arăta ca şi cum nu aţi făcut nimic.
Cel mai simplu mod de a scăpa de părul de pisică de pe haine, canapea, covoare este cu un burete de vase. Tot ce trebuie să faceţi este să umeziţi puţin buretele de vase şi să ştergeţi suprafaţa respectivă.
Veţi putea observa că părul se lipeşte de burete, iar haina, tapiţeria sau covorul arată perfect.Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
De asemenea, de pe haine şi de pe aşternuturi, părul de pisica poate şi curăţat cu o rolă de curăţat haine cu bandă adezivă.
De asemenea, pentru a curăţa covoarele din casă de păr de pisică, cel mai indicat este balsamul de rufe. Stropiţi cu puţin balsam de rufe covorul şi după aceea daţi cu aspiratorul. Părul de pisica se va desprinde mult mai uşor.
Utilă pentru curăţarea părului de pisica este şi peria specială pentru pietănat pisici. Pe lângă pisică, puteţi "pieptăna" din când în când şi covorul, canapelele şi chiar hainele.