Cum va fi vremea în București în weekend. Prognoza ANM de ultim moment

Veștile de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) nu sunt tocmai bune: vremea va fi închisă pe parcursul următoarelor zile în Bucureşti, trecător va ploua, iar vântul va sufla până la moderat.

Razvan Ilie, vineri 30 octombrie 2020 , 14:55

vremea weekend bucuresti
Începând de sâmbătă, de la ora 8:00, şi până duminică, la ora 8:00, vremea va continua să fie mohorâtă şi, temporar, pe parcursul zilei, va ploua.
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Potrivit prognozei speciale pentru București, publicată vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), până sâmbătă dimineața la ora 8.00, cerul va fi mai mult noros şi trecător va ploua, în general slab. Vântul va sufla slab şi moderat.

Citeste si: Iarna își intră în drepturi - Anunțul meteo care cutremură România. Frig și ninsori în toate regiunile din țară

Temperatura maximă se va situa în jurul a 14 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 5 - 6 grade Celsius. Sâmbătă spre dimineaţă este posibil să se formeze ceaţă.

Cum va fi vremea sâmbătă în Capitală

Începând de sâmbătă, de la ora 8:00, şi până duminică, la ora 8:00, vremea va continua să fie mohorâtă şi, temporar, pe parcursul zilei, va ploua.

Vântul va sufla moderat, iar valorile maxime vor ajunge la 13 - 14 grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între 3 şi 5 grade Celsius.

Prognoza ANM pentru duminică, 1 noiembrie, în București

Prognoza ANM relevă faptul că, pe parcursul zilei de duminică, 1 noiembrie, între orele 8:00 - 16:00, vremea va deveni frumoasă şi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi mai mult senin, vântul va sufla slab până la moderat şi temperatura aerului va urca până spre 16 grade Celsius.

Prognoza meteo noiembrie 2020: Vom avea parte de lapoviţă şi ninsoare!

Prognoza meteo pentru luna noiembrie 2020 păstrează caracteristici ale sezonului de toamnă, cel puţin în prima sa decadă, dar treptat, spre sfârşitul lunii, vor apărea lapoviţa şi ninsoarea, se arată în caracterizarea climatică a acestei luni publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În noiembrie 2020, conform prognozei meteo, valorile termice vor marca o scădere considerabilă faţă de luna octombrie, în timp ce precipitaţiile vor fi în uşoară creştere.

"În nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc adesea deasupra ţării noastre astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile de-a rândul. În aceste condiţii şi valorile termice marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie", precizează specialiştii ANM.

Citeste si: Imaginile cu "gheața roz" din Alpi i-au pus pe gânduri pe oamenii de știință (FOTO)


Abonează-te pe

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si