Cutremur pe scena politică după eliminarea extremistei Marine Le Pen din cursa pentru președinția Franței

Marine Le Pen, influenta politiciana franceză de extremă dreapta, nu va putea să participe la alegerile prezidențiale din Franța de peste doi ani, ca urmare a unei condamnări. Le Pen va "face apel", a declarat luni avocatul ei, Rodolphe Bosselut.

Marine Le Pen a fost condamnată la o perioadă de ineligibilitate de cinci ani cu executare imediată și la o pedeapsă de patru ani de detenție, dintre care doi cu executare, pentru deturnare de fonduri publice.

Le Pen, în vârstă de 56 de ani, nu mai poate candida la alegeri, dar își păstrează actualul mandat de deputat.

"Este o lovitură pentru democrație", a declarat presei avocatul în fața sediului din Paris al partidului lui Le Pen, Rassemblement national.

Marine Le Pen era considerată unul dintre favoriți pentru alegerile prezidențiale din 2027.

Le Pen urmând să se exprime în cursul serii la jurnalul televizat de la ora 20.00, informează Agerpres.

Reacții dure după excluderea lui Marine Le Pen

Vicepremierul italian Matteo Salvini a criticat luni "declarația de război din partea Bruxelles-ului", despre care a spus că este sursa condamnării liderei extremei drepte franceze, Marine Le Pen.

'Cei care se tem de judecata alegătorilor primesc adesea asigurări prin judecata tribunalelor. La Paris, au condamnat-o pe Marine Le Pen și vor să o excludă din viața politică. Un film prost pe care îl vedem și în alte țări, precum România', a remarcat într-un comunicat Salvini, liderul partidului Liga de extrema dreaptă.

"Să nu ne lăsăm intimidați, să nu ne oprim: cu toată viteza înainte, prietena mea!" a îndemnat-o el pe Marine Le Pen.

Matteo Salvini, politician eurosceptic și suveranist, consideră condamnarea penală și ineligibilitatea pronunțate împotriva lui Marine Le Pen drept 'o declarație de război din partea Bruxelles-ului' venită în contextul 'impulsurilor belicoase din partea lui Von der Leyen și Macron', el referindu-se la susținerea pe care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele francez, Emmanuel Macron, continuă să o ofere Ucrainei în războiul cu Rusia.

La rândul său, premierul conservator ungar Viktor Orban, și-a manifestat sprijinul pentru Marine Le Pen prin mesajul 'Je suis Marine!', postat pe platforma X și care imită sloganul de solidaritate 'Je suis Charlie!' ce a urmat atentatului islamist din 2015 asupra revistei satirice Charlie Hebdo la Paris.

Tot pe platforma X a postat un mesaj și liderul partidului AUR, George Simion. 'Atacarea sau anihilarea oponentului politic prin orice mijloace vine direct din manualul de instrucțiuni al regimurilor totalitare.

Aceasta s-a întâmplat astăzi în #Franța', a scris candidatul român la președinție.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri