1 din 4 | Când are loc festivalul „Simfonia Lalelelor”?
2 din 4 | Simfonia Lalelelor a ajuns la cea de-a 45 ediție.
3 din 4 | Simfonia Lalelelor, spectacol floral inedit la Pitești.
4 din 4 | Simfonia Lalelelor, festival simbolic al orașului Pitești.
În acest an, cea de-a 45 ediție a Simfoniei Lalelelor, eveniment de suflet pentru locuitorii orașului Pitești, va avea loc în premieră , în mijlocul naturii, în parcul „Lunca Argeșului” din Pitești.
Simfonia lalelelor 2022 Pitești dată. Au început pregătirile pentru Simfonia Lalelelor care pentru prima dată va avea loc în mijlocul naturii. După inaugurarea expoziției va avea loc un spectacol în aer liber susținut de Filarmonica Pitești în același loc în care va avea loc și evenimentul în acest an, Parcul „Lunca Argeșului”.
Citeste si: Un nou val de artiști la Festivalul Saga
„Simfonia Lalelelor 2022 este gândită ca un eveniment al tuturor piteştenilor, în care fiecare, indiferent de vârstă, să regăsească modalităţi de a savura cele trei zile de sărbătoare ale Oraşului Lalelelor: în toată zona dedicată festivalului florilor este organizat un circuit al activităţilor de timp liber, de la platoul din faţa parcului, pe alei, până la amfiteatrul din spate”, au spus reprezentanții Primăriei Pitești.
Simfonia Lalelelor este un spectacol de culoare si frumusețe ce are loc în fiecare an în Pitești
Spectacol de culoare și frumusețe, Simfonia Lalelelor a devenit o tradiție a orașului Pitești. Evenimentul cuprinde manifestări diverse, expoziții și târguri de flori, conferințe, lansări de carte, zonă de mâncare și de picnic și spectacole în aer liber.
Florarii și peisagiștii din întreaga țară, dar și de peste hotare au ocazia să își expună creațiile în cadrul acestui festival. Pentru acest eveniment, în Parcul „Lunca Argeșului”, locul unde va avea loc festivalul, au fost plantați aproximativ 60 de mii de bulbi de lalea.
Citeste si: Festivalul Sunwaves, din nou pe litoral
Surpriza acestei ediții este că în acest an există o vedetă a întregului spectacol.
În cadrul festivalului „Simfonia Lalelelor” vizitatorii vor putea admira mini-grădini realizate din flori de sezon sub amprenta elevilor din școlile din Pitești, sub sloganul „Grădina mea/Florile Piteştiului”. O noutate a acestei ediții este participarea liceenilor și studenților din Pitești în organizarea festivalului în calitate de voluntari.
În ce dată are loc „Simfonia Lalelelor” 2022
În acest an, deschiderea oficială a evenimentului va avea loc pe data de 15 aprilie, la ora 12:00. Începând cu 15 aprilie și până pe 17 aprilie 2022, festivalul „Simfonia Lalelelor” își propune să readucă în valoare speranța unui nou început.
Citeste si: Festivalul cireșilor din China
Tematica expoziției din acest an va fi „Bloom of Hope/ Înflorirea speranței”, și vizitatorii vor putea admira parcul aranjamente florale, plante ornamentale la ghiveci, material dendro-floricol, accesorii decorative, mobilier urban pentru parcuri şi grădini, literatură de specialitate şi noutăţi în domeniu.
Totodată vor avea și posibilitatea de a-și achiziționa produse pentru casă şi grădină, din târgul de flori.
Iubitorii de frumos, de peisaje și de aranjamente exterioare, dar și de mișcare în aer liber și socializare sunt așteptați la Pitești pentru a admira sărbătoarea întregului oraș și mai ales florile de sezon.
Citeste si: Ce film a câștigat Ursul de Aur la festivalul de la Berlin 2022
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.