Decizie în cazul învățătoarei din Brașov care-și numea elevii "gunoaie" și "tâmpiți"

O învăţătoare din Braşov a fost condamnată 8 luni de închisoare sub supraveghere, pentru că s-a purtat abuziv cu patru elevi de la şcoala unde preda, numindu-i „gunoaie” şi „tâmpiţi”.

E. V., vineri 19 aprilie 2019 , 13:12

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

De asemenea, dascălul a fost pus să plătească daune materiale şi morale. Judecarea dosarului învăţătoarei de la Şcoala Gimnazială nr. 4 din Braşov a început în 5 decembrie 2018, după o anchetă a Poliţiei ca urmare a unei plângeri depuse de părinţii unei eleve, care au reclamat faptul că dascălul are un comportament agresiv şi îi jigneşte pe copii numindu-i „gunoaie“ şi „tâmpiţi“. În sprijinul acuzaţiilor au fost aduse şi înregistrări făcute la şcoală.

De asemenea, Judecătoria Braşov a obligat-o pe învăţătoare să plătească persoanelor vătămate daune materiale, morale şi cheltuieli de judecată de 12.180 de lei plus 425 de euro, scrie Mediafax. 

Sentinţa nu este definitivă, ea poate fi atacată prin apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

Ce s-a întâmplat

Scandalul de la Şcoala Gimnazială nr. 4 din Braşov a pornit, în luna februarie 2017, după ce o elevă a făcut o înregistrare cu telefonul mobil în timpul orelor, înregistrare în care spune că se aude vocea învăţătoarei care îi jigneşte în repetate rânduri pe elevii din clasa a II-a, iar mama copilei a dat înregistrarea presei.

„Ia şi scrie, că te strâng de gât! Ia şi scrie, că te mănânc! Nu face aşa că te duc în grădina zoologică, acolo te duc! Ia şi scrie! Până nu scrii tot pe caiet, nu scrii nimic la tablă! Te mănânc! Te mănânc, nu alta. Ia şi scrie sim-plu! Nu ţi-e ruşine, tâmpitule ce eşti!” (...) Ia vino, mă, încoa’, la mine! Umflatule! Vezi că te-ai şi îngrăşat, tragi un fund după tine! (...)Uită-te, dracului, aici! Unde dracului te uiţi? (…) Taci, măi, din gură! Nu mai sări, măi, cu gura! Pe tine să nu te aud, măi, cum sari tu cu gura aia, măi nesimţitule! Pentru mine eşti gunoi în clasa asta! (…) De ce pleci, mă, la 11? Taci, măăă! Măăă! Băi, eşti numai cu glasul! Vezi că îţi trag una de nu te vezi!”, se aude în înregistrarea în care se prespupune că e vocea învăţătoarei.

„Vezi că ai o problemă! O să devii un copil depresiv dacă eşti aşa, numai tu, numai tu, egoist!“ – sunt câteva dintre expresiile din înregistrarea realizată cu telefonul mobil de elevă.

A fost deschisă o anchetă la Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov. Învăţătoarea care preda la clasa a II-a de la Şcoala Gimnazială nr. 4 din Braşov avea o vechime în muncă de 38 de ani şi nu a avut nicio sesizare sau abatere în întreaga carieră înainte de acest moment.

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:

Te-ar putea interesa si