Autoritățile au renunțat la ideea ca părinții să completeze o declarație pe proprie răspundere atunci când își trimit copiii la școală, un document prin care ar fi trebuit să își asume că nu au simptome de boală și că elevii nu au intrat în contact cu persoane infectate cu SARS-CoV-2.
Nelu Tătaru: Nu va mai fi declaraţie pe proprie răspundere, va fi triaj observaţional.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, marţi, că părinţii nu vor mai fi obligaţi să dea declaraţie pe proprie răspundere înainte de a-şi trimite copiii la şcoală şi că aceasta va fi înlocuită de un triaj observaţional.
„Nu va mai fi acea declaraţie pe proprie răspundere, va fi triaj observaţional.
Copiii de la grădiniţă, pâna la 5 ani, nu vor purta mască, a precizat Tătaru. Regulile impuse vor fi respectate în funcţie de fiecare scenariu în parte. "Credem că majoritatea şcolilor pot opera în scenariul 1, dar rămane la latitudinea şcolilor", a explicat ministrul.
Mai multe scenarii pentru începerea anului școlar
Nelu Tătaru a precizat că decizia privind scenariile ce vor fi aplicate va fi lăsată la latitudinea şcolilor.
Ministrul Sănătăţii a precizat că INPS va prezenta o evaluare a situaţiei pentru fiecare localitate.Citeste si: Horoscop 2 septembrie 2020. A doua zi de toamnă vine cu vești bune pentru unele zodii
„Pe 7 septembrie va fi dată această evaluare, pe 10 consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare vor prezenta DSP-urilor scenarii la care s-au hotărât cum să înceapă anul şcolar.
Evaluarea în teritoriu se face de DSP-uri şi ISP-uri. Libertatea acordată unităţilor de învăţământ este acea descentralizare. Este esenţială distanţarea sau separatoare între elevi, pentru primul scenariu”, a mai spus Nelu Tătaru.