Denisa, tânără de 19 ani, moartă într-un accident devastator! Se căsătorise în urmă cu doar câteva luni

O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier grav, după ce mașina condusă de soțul ei a fost implicată într-o coliziune violentă cu un alt autoturism.

O tânără de 19 ani, pe nume Denisa, și-a pierdut viața într-un accident cumplit care a avut loc pe centura Severinului. Victima se afla în mașina condusă de soțul său, alături de care își începuse recent viața de familie, după ce cei doi se căsătoriseră la începutul acestui an.

Citește și: Accident mortal pe un șantier din Slatina! Un tânăr de 19 ani a fost strivit de un utilaj de mare tonaj

Cum s-a produs accidentul

Potrivit informațiilor din anchetă, accidentul s-a produs după ce șoferul ar fi încercat să evite un autoturism care ar fi pătruns de pe un drum lateral. În urma manevrei, mașina în care se afla tânăra a intrat în coliziune cu un alt vehicul care circula regulamentar din sens opus.

Impactul a fost extrem de puternic, astfel încât, în urma loviturii, unul dintre autoturisme a fost proiectat în afara șoselei și s-a răsturnat pe câmp.

Tânăra de 19 ani, aflată pe locul din dreapta, a rămas încarcerată, suferind răni incompatibile cu viața. Aceasta a fost, practic, strivită în interior.

Echipajele de salvare sosite la fața locului au intervenit de urgență pentru extragerea victimelor, însă, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva pe tânără, fiind nevoiți să declare decesul la locul accidentului.

La unul dintre autoturisme, motorul a fost aruncat în aer, iar mai multe componente ale mașinilor au fost împrăștiate pe carosabil și în afara drumului. Celelalte persoane implicate în accident au scăpat fără răni grave, potrivit primelor informații.

Cine era tânăra decedată

Denisa era studentă și avea întreaga viață înainte. Vestea morții sale a provocat durere în rândul familiei, prietenilor și celor care o cunoșteau. 

Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă acum să stabilească cu exactitate toate cirsumstațele în care s-a produs tragedia.

Citește și: 11 case cuprinse de flăcări într-un incendiu de proporții, în Vrancea! Autoritățile au trimis RO-Alert


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri