Descoperire terifiantă în mai multe magazine din țară: Mâncare expirată şi vitrine frigorifice cu mucegai, găsite de reprezentanții de la Protecția Consumatorului

Inspectorii ANPC au identificat mai multe nereguli în prima săptămână de activitate a comandamentului de iarnă. Aceștia au găsit mâncare expirată, saltele și lenjerii de pat murdare și vitrine frigorifice pline cu mucegai.

Comandamentul de iarnă al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a verificat, în prima săptămână de activitate, 255 de operatori economici în trei regiuni ale țării: Sud Muntenia Ploiești, Nord Est Iași și Centru Brașov.

Comisarii ANPC au dat 199 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 1,1 milioane lei, 132 de avertismente, iar în 30 dintre cazuri au oprit temporar activitatea, până la remedierea deficiențelor. Într-un caz, au propus suspendarea activității până la 6 luni.

Descoperire terifiantă în mai multe magazine din țară: Mâncare expirată şi vitrine frigorifice cu mucegai, găsite de reprezentanții de la Protecția Consumatorului

Citeste si: Românii care lucrează în abatoarele miliardarului Tönnies, trudiți precum sclavii. Condițiile de muncă sunt îngrozitoare

Ce abateri au sancționat comisarii ANPC

Cele mai grave abateri au fost:

  • comercializarea sau utilizarea unor materii prime cu data durabilității minimale depășită
  • schimbarea stării termice a aproduselor
  • utilizarea, la raionul de vitrină asistată- a unor vitrine frigorifice neigienizate, ale căror tăvi conțineau urme de resturi alimentare, pete și lichid provenit de la scurgerile din produse
  • folosirea unor vitrine frigorifice care aveau ventilatoare cu depuneri sau strat gros de praf pe grila de protecție, urme de mucegai și de rugină
  • comercializarea de legume- fructe cu modificări organoleptice, lovituri mecanice, pete, deshidratate, consistență moale, improprii consumului uman
  • utilizarea unor spații de frig insalubre, cu urme de resturi alimentare lipite pe tăvile de inox, suprafețe cu rugină, urme de insecte
  • lipsa menționării alergenilor pe listele meniu sau a afișării gramajului porțiilor, la unele unități de alimentație publică
  • lipsa verificărilor metrologice la instrumentele de măsură utilizate
  • lipsa etichetelor la unele produse alimentare
  • utilizarea unor ustensile de bucătărie deteriorate sau neprofesionale
  • lipsa afișării prețurilor la cazare
  • utilizarea unor lenjerii de pat, saltele și alte accesorii, neigienizate sau deteriorate, în spațiile de cazare
  • lipsa informațiilor necesare turiștilor, în spațiile de cazare.

Citeste si: Un an de la debutul campaniei de vaccinare. Mesajul coordonatorului campaniei, medicul Valeriu Gheorghiţă

Mesajul președintelui ANPC pentru consumatori

,,Suntem mereu alături de consumatori și avem permanent grijă ca drepturile lor, legea să fie respectate de către operatorii economici. Nu admitem ca pretextul profiturilor, chiar într-o perioadă grea, să justifice o formă de lipsă de respect față de consumator.

De aceea, în perioada sărbătorilor de iarnă, suntem atenți și ne aflăm oriunde, în România, turistul și-ar dori să-și petreacă vacanța, pentru a ne asigura că actul comercial se derulează conform reglementărilor. Bazați-vă pe noi!", a afirmat Mihai Culeafă, președintele ANPC.

Citeste si: S-a emis autorizaţia de construire pentru drumul expres Galaţi-Brăila


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...