VIDEO - Deși nu mai sunt restricții, mai multe restaurante din Brașov se văd nevoite să închidă la ora 22 din lipsă de clienți

Vremurile tulburi pe care le-am trăit au lăsat o amprentă adâncă în vieţile noastre. Deşi restricțiile au fost ridicate, pare că ne-am obișnuit ca la ora 22 să fim în case. Centrele marilor orașe sunt pustii după lăsarea întunericului, iar în lipsa clienților și patronii sunt nevoiți să închidă localurile devreme.

Străzile aglomerate, puhoaiele de turiști şi distracţia până târziu în noapte sunt amintiri. La ora 21.00, centrul Brașovului arată, într-o seară de week-end, la fel ca în plină pandemie. Străzile sunt aproape pustii, iar angajații restaurantelor se pregătesc să închidă.

Brașovul este pustiu seara

Puținii vizitatori care mai caută o aventură nocturnă prin oraș nu au unde sa se distreze. Cristian, Alia și Costin sunt din București. Au vrut să aibă o seară de neuitat în orașul de sub Tâmpa, dar planurile le-au fost date peste cap.

"Ne așteptam să fie chiar foarte aglomerat, dar aparent chiar e foarte, foarte pustiu." 

Citeste si: VIDEO- Mitralieră furată în județul Constanța, hoțul este de negăsit. Polițiștii controlează toate mașinile din trafic

Cu același gust amar rămân și turiștii străini. Javier și Jose, doi tineri din Spania, au venit într-o vacanță de câteva zile la noi. S-au oprit și la Brașov, însă nu s-au gândit că se vor lovi de o atmosferă atât de tristă.

Citeste si: Noua tulpină Deltacron ia proporții în Europa. Avertismentul medicilor: „Formele sunt severe”/Revin restricțiile în România?

"Este cam liniște. Noi am fost în București ieri și erau foarte mulți oameni."
"În Spania este la fel? Nu, nu, e diferit. Sunt mai mulți oameni pe străzi decât aici", ne-au povestit aceștia.

Multe restaurante se închid la ora 22:00

Inclusiv cei care vor să ia masa în oraș trebuie să își potolească foamea devreme pentru că multe restaurante se închid chiar înainte de ora 22.00.

Citeste si: Curs valutar BNR azi, 21 martie 2022. Ce se întâmplă cu moneda euro?

Bucuroși de lipsa aglomerației sunt șoferii. Traficul în centrul Brașovului este extrem de lejer seara, iar parcările sunt aproape goale.

Psihologii spun ca cei doi ani in care am stat mai mult în casă ne-au influențat puternic pe plan psihic.

"Orice activitate facem mai mult de 21 de zile devine obișnuință și atunci într-adevăr și pentru noi, care am stat atâta timp în casă, având grijă de noi, a devenit o obișnuință acest lucru, să intrăm cât mai repede în casă" ne-a explicat Monica Minciu, psiholog

Citeste si: Miere în loc de zahăr, în restaurante

Totuși, specialiștii spun că vom reveni treptat la viața de dinainte, mai ales că urmează sezonul cald și vom fi tentați să ieșim cât mai mult în oraș.

Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.


Editor web

A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.

”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.

Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:

”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri