Dezvaluire. Regimul Gaddhafi ar fi injectat virusul HIV unor copii din Benghazi.

Doi foşti demnitari din regimul lui Muammar al-Gaddafi ar fi inoculat virusul HIV unor copii din Benghazi, potrivit unui carnet al fostului şef al Guvernului libian ajuns în justiţia franceză, la aproape zece ani după eliberarea unor infirmiere bulgare acuzate în mod eronat de această contaminare, relatează AFP.

Numele lui Shukri Ghanem, şeful guvernului lui Gaddhafi din 2003 şi până în 2006, apoi ministru al Petrolului, apare în acest carnet descoperit diupă moartea sa, în 2012, în scandalul celor cinci infirmiere din Bulgaria şi al medicului palestinian încarceraţi în perioada 1999-2007 şi eliberaţi în urma unei campanii active a Franţei.

În acest jurnal, Shukri Ghanem relatează că a ar fi primit în 2007 vizita lui Mohamed El Khaddar, un membru al Comisiei de anchetă înfiinţate în Libia cu privire la eliberarea infirmierelor, potrivit acestor note despre care a scris vineri Mediapart şi de care AFP a avut

cunoştinţă.

Potrivit acestui interlocutor, la un interogatoriu în această Comisie, Abdullah Senussi, şeful serviciilor militare de informaţii, ar fi povestit că şi-a procurat împreună cu Moussa Koussa, şeful serviciilor speciale libiene, "fiole de virus contagios"- patru Senussi şi 27 Koussa.

"Amândoi au injectat virusul unor copii- cei 232 de copii nu erau din Benghazi, ci au fost aduşi de la spitalul din Tajourah
", potrivit acestor afirmaţii raportate de membrul acestei Comisii lui Ghanem.


Elemente din acest carnet, a cărui existenţă a fost dezvăluită de Mediapart, au fost furnizate anchetei cu privire la suspiciuni de finanţare libiană a campaniei lui Sarkozy din 2007, potrivit unei surse apropiate dosarului.

Shukri Ghanem detaliază în el, pe 29 aprilie 2007, trei plăţi destinate celui care era la acea vreme candidat la preşedinţia Franţei, în valoare de cel puţin 6,5 milioane de euro, potrivit acestei surse.


Potrivit unei note publicate pe 28 aprilie 2012 de Mediapart, între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, Moussa Koussa, în prezent în exil, afirma că Tripoli a acceptat să finanţeze cu "50 de milioane de euro" campania victorioasă a lui Nicolas Sarkozy.

Audiat ca martor în cadrul anchetei din 2014, el a fost mai ambiguu în legătură cu subiectul acestei note care i-a fost atribuită. "Conţinutul nu este fals, dar semnătura este falsificată", a spus el.

Abdullah Senussi a fost extrădat în septembrie 2012 de către Mauritania- unde s-a refugiat după îndepărtarea regimului- către Libia, unde urmează să fie judecat.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri