Directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, va ramane in arest la domiciliu, au decis azi magistratii Tribunalului Bucuresti, dupa ce au respins contestatia procurorilor, in dosarul dezinfectantilor diluati din spitale.
La iesirea de la Tribunal, Flori Dinu a declarat ca spera ca adevarul sa iasa la iveala si a cerut jurnalistilor sa nu mai puna intrebari, deoarece ancheta penala este in curs de desfasurare, informeaza Agerpres.
Flori Dinu este acuzată de săvarsirea a 99 de infracţiuni de inselăciune in formă continuată, 29 de infracţiuni de inselăciune si participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
Parchetul General susţine că Flori Dinu, in calitate de director general al Hexi Pharma, avand atribuţii in special pe partea de vanzări desfăsurată de societate, la instigarea lui Dan Condrea si cunoscand că produsele comercializate nu respectă specificaţiile din etichete, a coordonat intreg personalul care le-a promovat si a intermediat activitatea de negociere si incheiere de contracte de furnizare, inducand in eroare reprezentanţii unităţilor medicale.