Ancheta în cazul criminalului Emil Gânj aduce la suprafață noi ipoteze.
Noi ipoteze în cazul criminalului Emil Gânj. La două luni de la dispariția lui bărbatului de 37 de ani acuzat că și-a ucis partenera, Anda Gyurca, și i-a incendiat casa, ancheta capătă noi direcții. Există suspiciuni legate de două sinucideri controversate ale unor polițiști care au participat la primul dosar de omor în care Gânj a fost condamnat.
Noi ipoteze în cazul criminalului Emil Gânj
În ajunul Crăciunului 2011, o bătaie izbucnită în fața unui bar s-a încheiat cu moartea unui tânăr. Patru persoane au fost condamnate, iar cea mai mare pedeapsă, 15 ani și șase luni de închisoare, a primit-o Emil Gânj, găsit vinovat pentru omor calificat. Surse judiciare susțin însă că, la scandal, ar fi participat între șase și opt persoane, dar nu toate au ajuns în fața instanței.
După condamnarea lui Emil Gânj, în noiembrie 2012, adjunctul șefului de post a fost găsit împușcat în autospeciala de serviciu, chiar în timp ce conducea.
O altă enigmă este eliberarea condiționată a lui Gânj.
Condamnat definitiv în 2012 la 15 ani și șase luni de închisoare, acesta a ieșit din penitenciar în noiembrie 2020, după doar 9 ani și 6 luni, în ciuda opoziției ferme a comisiei de liberare condiționată. „Deținutul Gânj nu îndeplinea condițiile în vederea liberării condiționate, fapta pentru care el a fost încarcerat fiind extrem de gravă”, se arăta într-un document oficial. Cu toate acestea, Judecătoria Târgu Mureș i-a permis să plece acasă cu cinci ani mai devreme.
Complicele lui Emil Gânj, prins în Germania
La începutul lunii septembrie 2025, Poliția Română a anunțat capturarea lui Liviu Ilie Sălăgean, complicele lui Gânj din 2011, în Karlsruhe, Germania. Potrivit IGPR, acesta avea pe numele lui două mandate europene de arestare pentru multiple condamnări, inclusiv pentru fapte de influențare a declarațiilor. „Cetățeanul român va fi prezentat autorității judiciare competente germane pentru a decide asupra predării sale către România”
Un alt episod straniu ține de mandatul de arestare emis în martie 2024, după ce Anda Gyurca l-a acuzat pe Gânj de violență domestică. Documentul trebuia pus imediat în executare de polițiștii din Miheșu de Câmpie, dar acest lucru s-a întâmplat abia un an mai târziu. Anchetatorii se întreabă dacă întârzierea s-a datorat neglijenței sau presiunilor venite din partea unor persoane influente, care nu doreau ca Gânj să revină în fața procurorilor.
„Doarme într-un pat și mănâncă ciorbă”
Deși Gânj ar fi urmărit în penitenciar emisiuni despre supraviețuire, anchetatorii sunt convinși că nu trăiește ascuns în păduri. „Doarme într-un pat și mănâncă ciorbă! Nici vorbă de haiducie. Este ajutat. Rămâne să vedem de către cine”, au declarat surse judiciare. Anchetatorii verifică toate persoanele care ar putea avea un interes să-l sprijine pe Emil Gânj. Printre cei aflați în vizor se numără mai mulți localnici, inclusiv tinere din comunitate care ar fi ajuns să empatizeze cu povestea criminalului.
Anchetatorii cred că furia lui Gânj a fost declanșată de expunerea publică a Andei. Pe 3 martie 2025, tânăra a apărut împreună cu mama ei la o emisiune televizată și a povestit cum a fost răpită și amenințată cu moartea. „Emisiunea a picat prost pentru Gânj mai ales că peste patru zile ar fi fost ziua lui. A perceput-o ca pe un cadou otrăvit”, spun surse apropiate anchetei. Ulterior, Anda și-a șters tatuajul cu numele lui Gânj și a postat filmări care sugerau că își trăiește viața liniștită, fără regrete. Pe 8 iulie, cu o zi înainte de crimă, Gânj a luat un topor, a mers la locuința fetei și a ucis-o, după care a dat foc casei.
La o săptămână după crimă, mama Andei a primit amenințări cu moartea de pe un cont de TikTok cu numele lui Gânj. Mesajele proveneau de pe telefonul unei tinere de 24 de ani din Viile Tecii, care a fost reținută pentru fals informatic și amenințare. Explicația ei: „a vrut să facă o glumă”. Polițiștii suspectează însă că Gânj ar fi folosit telefonul tinerei, pe care o convinsese să-l ascundă.
Citește și: Ies la inveală noi informații despre fugarul Emil Gânj. Este căutat în tunelurile secrete ale Armatei