Doi elevi din Suceava au inventat un dispozitiv care poate creste siguranta in trafic! Baietii merita tot respectul!

Doi elevi din clasa a X-a a Colegiului National "Petru Rares" din Suceava au participat in Statele Unite la o competitie de stiinta si inginerie cu proiectul lor.

Raul Alexandru Hantascu si Tudor Andronic au lucrat mai bine de un an in cadrul grupului de inventica Nexus la proiectul lor care poate creste siguranta in trafic. Ideea este pe cat de simpla, pe atat de ingenioasa si poate fi aplicata in domeniul sigurantei auto.

Sistemul presupune instalarea a trei camere video la bordul masinii, iar acestea sa aiba capacitatea de a capta imagini ce pot anticipat eventualele pericole ce se pot ivi in trafic.

Camerele transmit semnale prin intermediul unui ecran si pe timp de zi iti arata pericolele aflate in 150 de metri, iar pe timp de noapte, vizibilitatea se reduce la 50 de metri.

Pentru inventia lor, cei doi nu s-au ales cu niciun premiu, dar tinerii elevi au fost extrem de bucurosi ca au putut lua parte la un astfel de eveniment.

Marele castigator al concursului a fost candianul Austin Wang, cel care a dezvoltat celule de combustibil ce transforma deseurile organice in energie electrica.
Pentru proiectul sau, canadianul s-a ales cu un premiu de 75.000 de dolari.

MATERIALUL COMPLET DESPRE REALIZAREA CELOR DOI ELEVI IL POTI CITI AICI


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri