Doi tineri au pierit în impactul devastator din Mureș. Motocicleta lor a intrat în două mașini
Cele două victime aveau 19, respectiv 31 de ani. Au pierit miercuri seara, în timp ce se aflau pe un drum din Mureș.
Impactul a avut loc pe DJ 151D, în localitatea Stejăriş. După ce s-a dat alarma, la fața locului au intervenit două ambulanţe SMURD, elicopterul SMURD, precum şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Acăţari.
„Din primele informaţii, conducătorul unei motociclete, un tânăr de 19 ani, din satul Corbeşti, care se deplasa în direcţia Acăţari, în circumstanţe ce urmează a fi stabilite prin cercetări, ar fi intrat în coliziune din spate cu un autoturism, condus de un bărbat de 28 de ani, din Chendu.
În momentul în care au ajuns echipajele medicale, două persoane se aflau în stop cardio-respirator. Au fost efectuate manevre de resuscitare, dar acestea nu au dat rezultate. Cei doi tineri au fost declarați decedați.
Polițiștii au testat ceilalți șoferi implicați în accident, iar rezultatele au fost negative.
„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru 'ucidere din culpă', iar cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”,
a mai menționat sursa citată.Citește și: Bărbat ucis de incendiul care i-a făcut casa scrum. Unde a fost găsit trupul victimei de 63 de ani