Doliu în lumea sportului. Un rugbist a murit la 30 de ani, după ce mașina i-a fost spulberată de un tren: "Suntem în stare de şoc"

Josaia Raisuqe

(Sursa foto: Facebook Josaia Raisuqe)

Josaia Raisuqe, un rugbist din Fiji, a murit într-un grav accident feroviar, care a avut loc în dimineața zilei de 8 mai, la nivel de cale ferată pe drumul care duce la centrul de antrenament al clubului.

Josaia Raisuqe, de la echipa Castres Olympique, avea doar 30 de ani. Vestea morții lui a venit ca un șoc pentru familie, colegi și fanii echipei. 

Următorul meci al echipei Castres Olympique era programat sâmbătă la ora 14:30, dar este foarte posibil să fie amânat, după cum informează presa străină, citată de news.ro. 

Citește și: Doi părinți, tineri români, în vârstă de 19 și 23 de ani, au fost găsiți morți în casă, în Germania: "Au fost împreună în baie, mult timp". Au plecat la muncă în străinătate cu doar câteva zile înainte de tragedie

Un rugbist a murit la 30 de ani, după ce mașina i-a fost spulberată de un tren

Tragedia s-a petrecut în dimineața zilei de joi, 8 mai, când Josaia Raisuqe se îndrepta spre centrul de antrenament. Mașina în care se afla a fost spulberată de un tren, în Franța.

Josaia Raisuqe rămâne în amintirea tuturor drept un om minunat și un jucător excelent, care se pregătea să își facă cunoscut numele în Top 14.

Citește și: Caz șocant în Capitală. Femeie înjunghiată în spate după ce a coborât din autobuz

„Suntem în stare de şoc în urma morţii subite a lui Josaia. A fost un băiat minunat pe teren şi în afara terenului care a fost un pilon al comunităţii fijiene pe care o avem la club şi de care suntem foarte ataşaţi.

Bineînţeles, gândurile mele se îndreaptă către logodnica sa şi către toată familia sa, şi aş dori să le mulţumesc tuturor celor care au contactat clubul. Castres Olympique nu va face alte comentarii şi cere ca doliul familiei să fie respectat de acum înainte”, a reacţionat preşedintele clubului Castres, Pierre-Yves Revol, într-un comunicat de presă.

Josaia Raisuqe și-a început cariera în 2015 și până a ajunge la Castres Olympique, a jucat pentru Stade Français şi Nevers.

În anul 2020 a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru agresiune sexuală.

 


Editor web
Îți Recomandăm Și...