Mexicul vrea să-i dea „pe tavă” lui Trump 40 de regi ai drogurilor care ar putea fi condamnați la moarte, scrie presa internațională.
Mexicul pare dispusă să predea Statele Unite 40 de regi ai cartelurilor de droguri, ca parte a unui proces extraordinary de „expulzare”, cu scopul de a face pace cu Donald Trump.
Jurnalistul Ioan Grillo relatează că oficialii guvernamentali intenționează să adune mai mulți capi din închisorile și centrele de detenție din toată țara, potrivit Mirror.co.uk.
Unul dintre potențialele nume de pe listă este Abigael González Valencia, poreclit El Cuini, despre care se spune că este unul dintre cei mai serioși operatori financiari pentru infamul cartel Jalisco New Generation (CJNG).
Surse i-au spus precizat jurnalistului că persoanele condamnate vor fi trimise în arest în SUA. Potrivit unui înalt oficial, țintele prioritare ar putea fi supuse pedepsei cu moartea sub administrația lui Trump.
Grillo a mai notat: „Oficialii americani au fost instruiți să se refere la expulzări drept „un proces extraordinar de transfer”, a spus un oficial guvernamental american.
Regii drogurilor își conduc afacerile de după gratii
Oficialii mexicani sunt dornici să-i scape de regii drogurilor, un oficial american declarând următoarele: „Ucid paznicii și îi amenință pe paznicii închisorilor.
Încă își conduc afacerile de după gratii”.Grillo relatează că Mexic dorește, de asemenea, să-l „mulțumească” pe Trump în războiul său împotriva cartelurilor, sperând totodată să „evite taxele excesive sau atacurile militare unilaterale ale SUA”.
La începutul acestei luni, președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a dezvăluit că există „mai multe liste”. Se spune că publicațiile de presă sunt cele care identifică șefii traficanților de droguri care pot fi trimiși în SUA.
Sheinbaum a declarat că listele sunt în curs de realizare de ceva vreme, iar 29 de presupuși șefi ai cartelurilor au fost deja extrădați în SUA în februarie.
"Există mai multe liste de extrădare și, în măsura în care putem coopera, o vom face. Deci da, există, dar sunt de ceva timp, nu de acum. Pe lângă cele 29 de persoane care sunt deja acolo", a explicat ea în cadrul unei conferințe de presă din 1 aprilie.
La momentul conferinței, Sheinbaum a spus că numărul extrădărilor va crește în funcție de colaborarea ambelor națiuni. La momentul conferinței nu fusese depusă nicio cerere specială de extrădare a altor prizonieri.
Vanessa Rubio-Marquez, membru asociat al Programului Americi, a declarat: „Există o cooperare continua, de zeci de ani, între autoritățile mexicane și cele americane, care a implicat un schimb de informații și operațiuni comune.
Ceea ce este excepțional este numărul de persoane care au fost extrădate”.