Două accidente grave în Capitală, noaptea trecută, la o distanță de câteva sute de metri unul de celălalt! Un copi se află printre victime

Două accidente grave au avut loc noaptea trecută în București, pe Bulevardul Iuliu Maniu.

Author: M.C.B. luni 24 decembrie 2018 , 09:20

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Două mașini s-au ciocnit, iar după doar câteva minute, la doar câteva sute de metri, a mai avut loc în accident.

Ambii conducătorii auto susţin că de vină ar fi chiar poliţiştii care dirijau circulaţia în zonă. Aceștia acuză că au fost îndrumați greșit.

”Maşina de poliţie era oprită pe mijlocul sensului de mers, pe partea cealaltă, doi poliţişti erau unul lângă celălalt, unul am înţeles că făcea cu mânile aşa,

îi dirija pe domnii, nu-i mai lăsa să meargă înainte spre accidentul celălalt, iar nouă nu ne-a făcut nimeni semn să ne oprim pe partea aceasta. Pe domnul l-a obligat poliţistul să vireze la stânga şi eu am intrat în dânsul. Domnii poli'işti s-au urcat în maşină şi au plecat. Eu acum vreau să cer camerele de filmat să se vadă ce s-a întâmplat, cum au dirijat şi stăteau unul lângă altul”, a declarat unul dintre șoferii implicați, potrivit digi24.ro.

Alt șofer susține că polițiștii îndrumau greșit. ”Au făcut semn cu amândouă mâinile dreapta-stânga”, spune acesta.

Printre victime a fost și un copil care se afla în scaun special. El și o altă persoană au fost transportate la spital.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Gestul cutremurător făcut de Ionuț Cercel în memoria tatălui său. Petrică Cercel a... Gestul cutremurător făcut de Ionuț Cercel în memoria tatălui său. Petrică Cercel a lăsat o ultimă piesă înainte să treacă în neființă: ”Tatăl meu a simțit că Dumnezeu îl cheamă”
spotmedia.ro
Un nou motiv de îngrijorare, pe lângă Covid-19. Un tip de gripă aviară tocmai a ucis şi... Un nou motiv de îngrijorare, pe lângă Covid-19. Un tip de gripă aviară tocmai a ucis şi mamifere
spotmedia.ro
Anticorpii monoclonali ajung în România cu mare întârziere și în cantitate mică. Lista... Anticorpii monoclonali ajung în România cu mare întârziere și în cantitate mică. Lista spitalelor care au primit tratamentul
b1.ro
Cu se supărări s-a întors Lidia Buble din „Asia Express” în România: „Coșmar! Mult... Cu se supărări s-a întors Lidia Buble din „Asia Express” în România: „Coșmar! Mult stres și oboseală psihică”
infoactual.ro
De ce s-au despărțit Prințul William și Kate. Secretul pe care Casa Regală nu l-ar fi... De ce s-au despărțit Prințul William și Kate. Secretul pe care Casa Regală nu l-ar fi dezvăluit vreodată
infoactual.ro
Baba Vanga: O nouă boală va lovi planeta. Oamenii vor îmbătrâni în câteva secunde Baba Vanga: O nouă boală va lovi planeta. Oamenii vor îmbătrâni în câteva secunde
evz.ro
Iarna 2020-2021 va fi apocaliptică! Meteorologii se uită în arhive, să vadă dacă a mai... Iarna 2020-2021 va fi apocaliptică! Meteorologii se uită în arhive, să vadă dacă a mai fost una la fel
doctorulzilei.ro
Un medic român îi cere „în mod public” demisia lui Raed Arafat! „Ducem un război pe... Un medic român îi cere „în mod public” demisia lui Raed Arafat! „Ducem un război pe care l-am pierdut. Acum luptăm la baionetă. Om cu om”
romaniatv.net
Mai rău ca în STAREA DE URGENŢĂ,  noul premier, generalul Ciucă, închide România, avem... Mai rău ca în STAREA DE URGENŢĂ, noul premier, generalul Ciucă, închide România, avem LISTA RESTRICŢIILOR
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si