Dublarea alocațiilor. Klaus Iohannis a făcut un anunț foarte important

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că la acest moment nu are de gând să refuze promulgarea legii care dublează alocaţiile pentru copii, precizând că aşteaptă soluţii de la Guvern, pentru că este vorba despre nişte sume care nu sunt prevăzute în buget.

R.B., joi 09 ianuarie 2020 , 18:34

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

”La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, dar încă se află în analiză în aşteptarea unor lămuriri suplimentare din partea Guvernului. Sunt nişte sume care nu sunt prinse în buget şi Guvernul va trebuik să vină cu soluţii”, a declarat Iohannis, întrebat dacă va promulga legea care dublează alocaţiile pentru copii.

Preşedintele a subliniat că proiectul de lege are termen de promulgare 18 ianuarie. 

Citeste si: Klaus Iohannis: Până în prezent, interesele României nu au fost în mod direct afectate de situaţia din Orientul Mijlociu

Premierul Ludovic Orban a declarat,recent, referitor la dublarea alocaţiilor de stat pentru copii, că are încredere în preşedintele Klaus Iohannis. "Avem încredere în preşedintele nostru. El are discernământ şi suntem convinşi că va lua o decizie bună", a spus el.

"Avem încredere în preşedintele nostru. El are discernământ şi suntem convinşi că va lua o decizie bună. Am atras atenţia, în special parlamentarilor PSD, să nu îşi mai bată joc de România. Au risipit resursele publice, au creat dezechilibre financiare şi, de asemenea, au făcut praf sistemele publice mari: educaţie, sănătate, social. Nu pot continua pe linia asta", a afirmat Orban.

Citeste si: Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis la criza iraniană: O parte din militarii noștri din Irak au fost deja relocați

El a spus că PNL a preluat guvernarea într-un moment în care deficitul este mare.

"Am preluat ţara în momentul în care avem un deficit mare, marcat de declanşarea unor cheltuieli nesăbuite. Noi vom ţine ferm cârma astfel încât să ne asigurăm că România revine pe drumul cel drept. Deficitul balanţei comerciale se va apropia de 18 milioane de euro. Vom încerca să refacem echilibrul între cerere şi ofertă", a mai spus el.

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si