Ducii de Sussex îşi vor înfiinţa propria fundaţie de caritate

Prinţul Harry şi soţia sa Meghan îşi vor înfiinţa propria fundaţie după ce s-au desprins de cea în care colaborau cu prinţul William şi soţia sa, Kate, a anunţat joi Palatul Kensington, citat de AFP.

Author: E. V. vineri 21 iunie 2019 , 09:10

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Această decizie alimentează speculaţii în presa britanică despre distanţarea celor doi fii ai prinţului Charles şi Lady Diana, mai ales după o presupusă neînţelegere între soţiile lor, scrie News. 

Palatul Kensington a explicat că decizia "vizează ca activitatea şi responsabilităţile alteţelor lor regale să fie cât mai complementare posibil pe măsură ce se pregătesc pentru funcţiile lor viitoare şi că activităţile caritabile să corespundă mai bine cu noile lor case", scrie News. 

Concret, "în următoarele luni, Fundaţia Regală va deveni principala organizaţie caritabilă şi filantropică a ducilor de Cambridge (William şi Kate)", a indicat Palatul Kensington. Această fundaţie se ocupă în special de bunăstarea militarilor şi a foştilor combatanţi, de copii şi adolescenţi, de protejarea speciilor ameninţate şi de mediul înconjurător, dar şi de problemele de sănătate mintală".

Citeste si: O mamă din Ucraina, care s-ar afla în depresie postnatală, și-a aruncat copilul pe geam, de la etajul cinci. Bebelușul a murit la spital- kanald.ro

Citeste si: Ce se întâmplă cu Theo Rose în ultimul trimestru?! Artista, în lacrimi: „Copilul meu nu știu ce are”- wowbiz.ro

De cealaltă parte, "ducele şi ducesa de Sussex (Harry şi Meghan) vor stabili propria lor fundaţie caritabilă cu sprijin operaţional, pentru o perioadă de tranziţie, de la Fundaţia Regală". Harry, fratele său şi soţiile lor vor continua să lucreze împreună pe viitor, pe subiecte precum sănătatea mintală, precizează Palatul.

Cele două cupluri s-au distanţat din punct de vedere geografic. Harry şi Meghan au părăsit Palatul Kensington de la Londra, unde locuiau cu William şi Kate, pentru a se instala la Frogmore Cottage din Windsor, la 40 de kilometri vest de capitală, unde îşi cresc primul copil, pe Archie, născut pe 6 mai.

 


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si