Ea e femeia acuzată că l-ar fi ucis pe medicul din București. Ce căuta, de fapt, în apartamentul anestezistului
Femeia acuzată că l-a ucis pe medicul anestezist din București îi era menajeră. Menționăm că în acest moment, tânăra este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, distrugere și furt calificat , beneficiind de prezumția de nevinovăție.
Drept la replică. Poziția apărării:
În legătură cu materialul publicat/difuzat de redacția dumneavoastră privind dosarul penal în care este cercetată inculpata, apărătorii acesteia solicită respectarea prezumției de nevinovăție și corectarea formulărilor care o prezintă pe clienta noastră ca fiind deja vinovată.
Inculpata nu este o persoană condamnată. Cauza se află în faza de urmărire penală, iar vinovăția unei persoane poate fi stabilită numai prin hotărâre penală definitivă.
Formulări precum „criminală”, „ucigașă”, „menajera groazei”, „a ucis”, „a comis crima” sau „a incendiat pentru a șterge urmele crimei” sunt premature, prejudiciabile și incompatibile cu prezumția de nevinovăție. Ele induc publicului ideea că procesul penal ar fi deja tranșat, deși ancheta este în curs, iar apărarea nu și-a epuizat mijloacele procesuale.
Apărarea precizează că în cauză există aspecte care impun verificarea completă a împrejurărilor în care s-a produs incidentul, inclusiv sub aspectul unei posibile legitime apărări sau, subsidiar, al depășirii limitelor legitimei apărări.
Apărarea nu solicită opiniei publice să pronunțe o concluzie în favoarea clientei. Solicită doar ca publicul să nu fie condus către o concluzie de vinovăție înainte ca instanța să se pronunțe.
Clienta noastră are dreptul la apărare, la demnitate, la imagine și la un proces echitabil.
Totodată, solicităm ca în relatările viitoare să se utilizeze formule neutre și corecte, precum „femeia cercetată”, „inculpata”, „persoana acuzată” sau „clienta apărării”, și să se menționeze explicit că acuzațiile nu echivalează cu vinovăția.
Știrea inițială:
După ce au audiat-o atât pe fosta soție a medicului, pe actuala parteneră și pe fiica acestuia, polițiștii au micșorat cercul de suspecți și au ajuns la menajera doctorului.
Femeia acuzată că l-a ucis era menajera medicului
Astfel, după ce i-au percheziționat casa din Ilfov, Ștefaneștii de Jos, și au audiat-o ore întregi, femeia de 39 de ani și-ar fi recunoscut fapta, menționând, însă, că totul a fost în legitimă apărare.
Pe 31 martie, în jurul orei 21:00, femeia susține, conform Antena 3, că a ajuns în casa medicului, iar după ce el a consumat alcool, a devenit agresiv și nu ar mai fi lăsat-o să părăsească apartamentul.
Motiv pentru care ar fi pus mâna pe cuțit și i-ar fi aplicat 14 lovituri.
„La data de 31.03.2026,
Femeia de 39 de ani făcea periodic curățenie în apartamentul bărbatului.
Acum a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind deschis pe numele ei un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, distrugere și furt calificat.
„În urma investigațiilor efectuate pe parcursul a 5 zile, inculpata a fost identificată, iar cu ocazia percheziției domiciliare din data de 05.04.2026 aceasta a fost depistată la locuința sa din com. Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov. Inculpata a fost reținută pentru 24 de ore, iar în cauză a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile. La data de 05.04.2026, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unei femei în vârstă de 39 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, distrugere și furt calificat”, se arată în comunicatul Ministerului Public.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.