Edu.ro Rezultatele la BAC 2024 au fost afișate azi, 8 iulie 2024. 

UPDATE ora 11:00- Notele au fost publicate pe site-ul bacalaureat.edu.ro/RapoarteCautare

Potrivit datelor înregistrate în aplicația de examen, au promovat 99.371 de candidați (95.112 candidați din promoția curentă, respectiv 4.259 din promoțiile anterioare) din totalul celor 130.041 candidați prezenți.

Astfel, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 76,4%: în creștere cu 3,6% față de prima sesiune din anul trecut (72,8%), respectiv cea mai ridicată în ultimii 15 ani.

Pentru promoția curentă, rata de succes este de 81,5%, în creștere cu peste 3% față de prima sesiune din anul anterior (78,4%), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 31,9%, superior cu peste 3%, comparativ cu anul trecut (28,5%). 39 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10.

Cei mai mulți candidați (18.426- toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9- 9.49.

4.373 de candidați nu s-au prezentat, iar 103 candidați au fost eliminați.

Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:

  • Limba și literatura română: 408;
  • Limba și literatura maternă: 21;
  • Proba obligatorie a profilului: 3.279 (Matematică -2.424/ Istorie- 855);
  • Proba la alegere a profilului și a specializării: 4.866 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina Logică și argumentare: 1.234).

Edu.ro Rezultate BAC 2024: Unde se regăsesc notele?

Rezultatele obținute de elevii de clasa a 12-a la BAC 2024 vor fi disponibile până la ora 12:00. Acestea se vor regăsi pe site-ul bacalaureat.edu.ro.  Pentru a vedea notele, elevii trebuie să introducă pe site-ul precizat anterior codul unic pe care l-au primit la prima probă de examen.

Conform datelor transmise de Ministerul Educației, afișarea primelor rezultate  la Bacalaureat 2024 (în centrele de examen și online) este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00).

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?- wowbiz.ro

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00- 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial de la Bacalaureat 2024 trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen și online).

Rezultate BAC 2024

Rezultate BAC 2024

[Sursa foto: freepik]

Citește și: Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie absolvenții claselor a XII-a: „Scriitorului îi e frică de Arghezi”

Rezultatele la BAC 2024 se vor afișa prin anonimizarea numelui

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor- GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).

Rata de participare la Bacalaureat 2024

La prima proba scrisă (Limba și literatura română) din cadrul examenului național de BAC 2024 (sesiunea iunie- iulie 2024), desfășurată pe 1 iulie, s-a înregistrat o rată de participare de

98,3%: 123.583 de candidați prezenți dintr-un total de 125.694 de candidați înscriși- toate promoțiile- pentru susținerea acestei probe).

2.077 de candidați au fost declarați absenți, iar 34 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Pe data de 2 iulie s-a desfășurat proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie), cu participarea a 123.647 de candidați din totalul celor 126.571 de candidați înscriși (toate promoțiile) pentru a o susține.

Rata de prezență a fost de 97,7%.

Citeste si: Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au despărțit! Mesajul pe care vedeta l-a lăsat pe rețelele de socializare. “Viața merge înainte!”- kfetele.ro

Citeste si: REMA, show exploziv pe scena festivalului Electric Castle 2024. Ce a spus artistul nigerian despre femeile din România- radioimpuls.ro

Au absentat 2.889 de candidați, iar 35 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Edu.ro Rezultate BAC 2024

Edu.ro Rezultate BAC 2024

[Sursa foto: freepik]

Citește și: Subiecte Română BAC 2024: Subiectul al III-lea- eseu cu particularitățile unei nuvele și caracterizare de personaj. La ce oră publică EDU.ro baremul?

Rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării- proba E.d)- din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie- iulie 2024), desfășurată pe 4 iulie, a înregistrat nivelul de 97,8% (125.221 de candidați prezenți dintr-un total de 128.055 de candidați înscriși- toate promoțiile- pentru a o susține).

Nu s-au prezentat 2.810 candidați, iar 24 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia din urmă nu vor putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si