Ei sunt militarii arși în explozia din unitatea din Botoșani. Cei doi au fost transferați cu o aeronavă militară în Belgia

Cei doi militari arși în explozia urmată de incendiu de la unitatea militară din Botoșani au fost transferați cu elicopterul în Belgia.

Explozia urmată de incendiu a avut loc la Unitatea Militară O1189, în municipiul Botoșani, luni, pe 18 mai.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, explozia urmată de incendiu a avut loc într-un poligon de distrugere a muniţiei, aparţinând Depozitului 33 Materiale Tehnice din compunerea Forţelor Terestre. Incendiul izbucnit după explozie a afectat aproximativ 50 de metri pătrați și a fost lichitat de scurt timp de echipajele de intervenție. 

Reprezentanții MApN au transmis că doi militari au fost răniți și transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Botoşani, în stare gravă.

”Luni, 18 mai, la ora 13.30, a avut loc un incendiu într-un poligon de distrugere a muniţiei, aparţinând Depozitului 33 Materiale Tehnice din compunerea Forţelor Terestre, în urma căruia doi militari au suferit arsuri. Explozia, urmată de un incendiu, s-a produs pe timpul unor activităţi de casare a muniţiei (cartuşe de semnalizare de 26 mm).

Comandantul unităţii a dispus cercetarea circumstanţelor producerii incidentului”, au transmis reprezentanţii MApN.

Citește și: Atac cu drone în Portul Ismail! Două aeronave F-16, ridicate de la Baza din Fetești

Cei doi militari, grav răniți, transferați în Belgia

Cei doi militari care au suferit arsuri în explozia de la unitatea militară sunt Dan Florin Daniliuc și Andrei Anton.

Dan Florin Daniliuc, în vârstă de 36 de ani, caporal clasa I, a suferit arsuri pe toată suprafața corpului și este intubat și ventilat mecanic. Acesta lucrează în cadrul MApN din 2009.

Andrei Anton, în vârstă de 31 de ani, fruntaș, se află, precum colegul său, într-o situație gravă. Fruntașul este intubate și ventilat mecanic, suferind arsuri pe toată suprafața corpului. Andrei activează în cadrul Ministerului Apărării Naționale din anul 2023.

Cei doi militari, Dan Florin Daniliuc și Andrei Anton, au fost transferați în această dimineață, 19 mai, cu o aeronavă aparținând Forțelor Aeriene Române, la Spitalul Militar „Regina Astrid”, din Bruxelles, Belgia.

Citește și: UPDATE VIDEO Explozie urmată de incendiu, la o unitate militară din Botoșani! În ce stare sunt victimele

„În UPU s-au prezentat două victime a unei explozii în spațiu închis. Este vorba de un tânăr de 36 de ani cu arsuri de gradul 2B-3, 80-85% suprafață corporală. Este intubat, ventilat mecanic. Celălalt este un tânăr de 31 de ani cu arsură gradul 2B-3, 40-45% suprafață corporală, și acesta este ventilat mecanic.

Pregătim pacienții care o să fie transportați spre aeroportul din Suceava, iar de acolo o să fie preluați de un avion și trimiși către Spitalul Militar din Bruxelles”, a precizat Simona Gheorghiu, medic UPU SMURD Botoșani, despre starea militarilor,

înainte de transfer,


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri