Elena Lasconi regretă că l-a propus pe Ilie Bolojan ca premier.
Elena Lasconi, primarul municipiului Câmpulung și fost candidat la prezidențiale, a lansat declarații dure și a vorbit despre cine controlează România în prezent.
Elena Lasconi atacă actuala conducere
Edilul a descris un „sistem puternic”, care ar manipula emoțiile societății și ar influența din umbră deciziile politice. „Conduce același sistem care a lucrat puternic anul trecut. Sunt sigură că au mare influență Serviciile.
Primărița din Câmpulung susține că statul român ar fi condus de structuri oligarhice și nu de liderii vizibili din fruntea instituțiilor. „Eu nu am avut un partid politic puternic în spate, ci niște sabotori. Nu m-am simțit ajutată și m-am temut pentru sănătatea mea, sincer. Unele lucruri cred că ar trebui să le duc cu mine în mormânt. Pentru binele țării. Sistemul e puternic. S-au folosit de frica ce a cuprins întreaga țară și pe cetățenii din afară. Frica e o armă extrem de puternică. S-a folosit și la Revoluție. Acum e un alt sentiment, ura – îi urâm pe toți cei care lucrează la stat. Aceste lucruri negative nu fac bine pentru România și pare că sunt ca un blestem, care se trage din 1989, când soții Ceaușescu au fost împușcați, fără un proces”
, a adăugat ea.Edilul a susținut că există două sisteme paralele: unul „subteran”, implicat în sprijinirea lui Călin Georgescu, și altul vizibil, care ar fi acționat la nivelul CCR pentru anularea alegerilor. „Iohannis, cu Ciolacu, cu serviciile, a fost parte din plan. Bolojan nu”, a afirmat Lasconi.
Elena Lasconi regretă că l-a propus pe Ilie Bolojan ca premier
Fosta candidată la prezidențiale și-a exprimat și dezamăgirea față de Ilie Bolojan, cel pe care îl propusese pentru funcția de prim-ministru. „După ce a făcut, nu l-aș mai numi premier. În primul rând, a lovit în oameni. Cred că noi am ajuns în acest punct critic. Mă sperie ce se întâmplă în România.
Lasconi a mai vorbit și despre o posibilă suspendare și demitere a actualului președinte Nicușor Dan, avertizând că o astfel de mișcare ar putea alimenta creșterea AUR. „O să ducă AUR la 80%. Acum e la 40%. Pot crede absolut orice, inclusiv asta (că Dan va fi demis). E foarte periculos ce fac cei de la guvernare”, a spus primărița.
În opinia sa, coaliția de guvernare a ignorat potențialul electoral al AUR, contribuind chiar la ascensiunea formațiunii. „Dacă ne uităm matematic, nu le-ai dat decât posibilitatea să crească”, a mai spus Elena Lasconi.