Elena Udrea și familia, la un pas de tragedie. Un urs i-a atacat în timp ce erau în vacanță, la Sinaia

Elena Udrea, partenerul ei de viață și fiica lor au trăit momente de groază în vacanță. Iată!

Fostul ministru al Turismului a ieșit din închisoare în urmă cu o lună. De atunci, Elena Udrea nu se mai dezlipește de familia sa și încearcă să recupereze cum poate timpul pierdut.

Astfel că, după o perioadă petrecută acasă, acum Elena Udrea. Adrian Alexandrov și fiica lor și-au organizat o escapadă în care să se relaxeze, dar nu departe de casă. Chiar și așa, pericolul i-a pândit și au fost la un pas de tragedie.

Citește și: Elena Udrea află dacă va fi eliberată condiționat. Fosta politiciană a fost condamnată la șase ani de închisoare

Urs a dat buzna la cabana lor 

Recent, cei trei au ajuns la Sinaia, cazându-se la o locație de vis, situată la 1600 m altitudine, în apropierea pârtiilor de schi „Drum de Vară” și „Târle”, pentru care au scos din buzunar zeci de mii de lei pentru un sejur în trei.

Însă, nu banii au fost o problemă, ci faptul că vacanța le-a cam fost umbrită de o vizită surprinză, una periculoasă și chiar neplăcută.

Mai exact, conform mărturisirilor Elenei Udrea, pe care le-a făcut în mediul online, acolo unde a și publicat o imagine de familie, în una din serile petrecute la cabana montană, un urs i-a înconjurat.

Animalul sălbatic a intrat pe proprietatea unde se aflau cazați cei trei, însă, din fericire, nimic rău nu s-a întâmplat.

Citește și: Zi foarte importantă pentru Elena Udrea! Fostul ministru ar putea să iasă astăzi din spatele gratiilor

Conform spuselor Elenei Udrea, nimeni nu a pățit nimic, căci au avut un salvator de nădejde aproape. Și anume, câinele celor care dețin cabana a alungat animalul sălbatic și astfel i-a salvat pe turiști, inclusive pe Elena Udrea și familia sa.

Ulterior, în cinstea salvatorului, Elena Udrea a imortalizat un moment de excepție, apoi imaginile au ajuns virale pe internet.

„Eva si Igor, care ne-a apărat de urs, aseară.   La doar 8 luni, este cel mai puternic și curajos , este postarea făcută de Elena Udrea pe rețelele de socializare.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri