1 din 2 | Emma Răducanu va întâlni în finala US Open o altă outsideră, canadianca Leylah Fernandez, locul 73 WTA.
2 din 2 | Emma Răducanu s-a născut în Canada, din tată român și mamă chinezoaică. Când avea doar doi ani, familia acesteia s-a mutat din Toronto în UK, acolo unde Emma a primit cetățenie britanică și a făcut primii pași în tenis.
Emma Răducanu, tenismena de 18 ani cu origini românești, care reprezintă Marea Britanie în tenisul mondial, s-a calificat în mod spectaculos în finala marelui turneu US Open 2021.
Britanica Emma Răducanu se afla abia pe locul 150 WTA înaintea turneului american, dar a reușit să se califice ușor în finala US Open 2021 după o victorie categorică în fața grecoaicei Maria Sakkari (nr. 18 WTA), în două seturi, 6-1, 6-4 și la capătul unui meci de numai o oră și 25 de minute.
Citeste si: Simona Halep a părăsit turneul US Open
Performanță istorică pentru Emma Răducanu
Emma Răducanu, revelația tenisului mondial, cu tată român și mamă chinezoaică, este prima jucătoare venită din calificări care ajunge în finala turneului american de Mare Șlem.
La fel de spectaculos este că Emma Răducanu nu a pierdut nici măcar un singur set la US Open, deși a jucat 9 partide până acum: trei în calificări și șase pe tabloul principal.
Citeste si: Care este valoarea totală a premiilor la US Open 2021. Câștigătorii vor primi 2,5 milioane de dolari
Emma Răducanu va întâlni în finala US Open o altă outsideră, canadianca Leylah Fernandez, locul 73 WTA.
Leylah Fernandez s-a calificat în finala US Open 2021 învingând-o pe Aryna Sabalenka din Belarus, cap de serie numărul 2 și nr. 2 mondial, la capătul unui meci de două ore și 20 de minute, încheiat după set decisiv, cu scorul de 7-6 (3), 4-6, 6-4.
Tatăl tenismenei, extrem de implicat în viața sportivă a Emmei Răducanu
Extrem de implicat în deciziile jucătoarei e chiar tatăl său, Ion Răducanu. Potrivit Daily Mail, el este cel care ia deciziile pe termen lung în ceea ce o privește pe fiica sa, așa cum se va întâmpla și în cazul antrenorul ei full-time.
Răducanu are o diplomă în inginerie civilă și tot el a fost cel care a ghidat-o pe Emma spre tenis.
Citeste si: Lacrimi în lumea sportului. Un celebru fotbalist a murit după 39 de ani de comă
Emma Răducanu: Vin de mai multe ori pe an la București
La ediția din acest an de la Wimbledon, Emma Răducanu a fost intervievată de Gazeta Sporturilor. Britanica a vorbit atunci despre legăturile ei cu România.
„Tatăl meu e din București. La fel ca bunica, ca mamaia (n.a.- pronunță românește cuvântul), care locuiește în continuare în centrul Bucureștiului. Revin acolo de câteva ori pe an pentru a o vedea. E foarte frumos. Iubesc mâncarea de acolo. Să fiu sinceră, e incredibilă! Bunica îmi gătește, iar ăsta e un alt lucru special”, a spus Emma Răducanu pentru Gazeta Sporturilor.
Simona Halep: O nouă generație vine din urmă
După eliminarea în optimile US Open, Simona Halep a avut cuvinte de laudă la adresa tenismenelor din noul val:
„Emma Răducanu a ajuns la Wimbledon anul acesta în turul 4. A arătat un tenis plăcut și bun. Fernandez mi se pare o jucătoare completă și foarte rapidă. O nouă generație vine din urmă, mă bucur pentru ele”, spunea Simona Halep, în urmă cu câteva zile, potrivit Digi Sport.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.