Ancheta în cazul morții milionarul din Sibiu, Adrian Kreiner este una amplă pentru care oamenii legii lucrează de pe data de 6 noiembrie. Atunci, trei indivizi cu cagule pe față au intrat în locuința omului de afaceri, unde acesta se afla cu iubita și cu fata lui de 20 de ani și l-au torturat pe acesta în cel mai crud mod posibil. 

Anchetatorii au lucrat la foc continuu și au vizionat imagini din peste 100 de locații ce însumează mai exact peste 1.500

de ore de filmare continuă. Specialiștii criminaliști au ridicat sute de urme în vederea prelucrării și exploatării acestora, în speranța că făptașii vor fi prinși cât mai repede cu putință. 

Bărbatul ridicat în cazul afaceristului din Sibiu a fost eliberat

Până în acest moment este reținut un singur bărbat care are calitatea de martor, însă joi seară a mai fost ridicat din trafic în comuna Valea Stanciului din județul Dolj un alt bărbat asupra căruia planau suspiciuni că ar avea legătură cu acest caz amplu. După ce o noapte a fost în custodia polițiștilor, oamenii legii și-au dat seama că nu există probe asupra lui. 

Jurnaliștii Știrile Kanal D au stat de vorbă cu specialiștii, care au explicat cum a fost posibilă o astfel de confuzie, în contextul în care nu de mult timp a fost emis și un comunicat de presă care a prezentat întreaga anchetă în detaliu. Posibil ca numele individului din Dolj să fi fost însă indicat de martori.

”Este vorba despre o confuzie, pentru că este foarte dificil să faci diferența, mai ales când te bazezi doar pe declarația unuia dintre suspecți. Plus că el putea foarte bine să-i pună pe polițiști pe o pistă greșită, tocmai pentru a le oferi mai mult timp liber celorlalți complici”, a explicat expertul criminalist, Dan Antonescu.

Citeste si: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?- wowbiz.ro

Citește și: Ancheta continuă în cazul asasinării lui Adrian Kreiner. Polițiștii caută o femeie care ar fi complicele celor trei indivizi care l-au ucis pe afacerist

Adevărații făptași au fost identificați

Cu toate astea, criminologul a mai spus că oamenii legii sunt tot mai aproape de făptași. Anchetatorii au găsit și o femeie complice în tot acest caz, însă cel mai probabil aceasta deja a părăsit țara odată cu anunțul veștii morții lui Adrian Kreiner. 

”Aceiași anchetatori au stabilit deja identitățile celorlalți participanți reali și urmează a fi solicitate și bineînțeles emise mandatele de arestare pentru ei. Ancheta nu este încurcată, repet este mai mult decât îmbucurător faptul că trei sau chiar patru, pentru că și femeia a fost identificată ca fiind un complice, deci 4 sunt identificați și urmează a fi capturați. Unul dintre ei, cel de la Dumbrăvița, județul Timiș deja este în custodia anchetatorilor”, a mai spus Dan Antonescu.

Anchetatorii merg pe mai multe piste pentru a-i prinde pe asasinii lui Adrian Kreiner

De la bun început procurorii au mers pe mai multe piste gândindu-se că în acest caz ar putea fi vorba de o răzbunare, un jaf, fie de o posibilă reglare de conturi. Avocatul Adrian Cuculis spune că toate aceste acte premergătoare acestei infracțiuni au fost atent analizate, mai ales în condițiile în care cei trei care au pătruns în locuința milionarului au avut și complici care i-au ajutat cu cazarea și posibil și

cu fuga în străinătate.

”Ancheta nu este simplă în condițiile în care vorbim despre un om de afaceri foarte bogat care a fost omorât până la urmă în propria lui casă, asasinat și i-au fost furate și obiecte extrem de valoroase, în condițiile în care Poliția Română a dat publicității niște imagini cu trei persoane, dar ulterior de fapt s-a constatat că au fost și alții care au participat propriu sau impropriu la săvârșirea infracțiunii. Putem să mergem pe varianta în care persoana respectivă a fost eliberată și să ne gândim la faptul că ar putea fi o strategie, acea persoană să fie de fapt în mod intenționat lăsată liberă ca să-i conducă pe mai departe către cei care realmente au săvârșit fapta asta. Adică ar putea să fie și asta una dintre teorii”, a explicat Adrian Cuculis.

Citeste si: Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu îmi mai dădea ghiozdanul să mă duc la școală. Mă trimitea cu punga.”- kfetele.ro

Citeste si: "Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să soluționeze problema- radioimpuls.ro

Citește și: Fiica de 20 de ani a lui Adrian Kreiner ar fi rămas cu sechetele în urma clipelor de groază trăite în noaptea în care asasinii tatălui ei au pătruns în casă. Tânăra ar fi avut pistolul pus la cap

Din punctul acestuia de vedere, nu ar mai fi mult timp până în momentul capturării celor vinovați, fie că discutăm despre faptul că o parte dintre au ieșit din țară, fie că vorbim de cei care se află deja în România.

”Mai devreme sau mai târziu vor fi capturați și acest ”mai târziu” probabil că nu înseamnă foarte mult, poate o săptămână, două săptămâni, ceva de genul acesta”, a precizat avocatul.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si