FBI: China este cea mai mare ameninţare la adresa Statelor Unite; Beijingul încearcă să fure tehnologie americană prin toate mijloacele

FBI: China este cea mai mare ameninţare la adresa Statelor Unite; Beijingul încearcă să fure tehnologie americană prin toate mijloacele

FBI a identificat China ca fiind cea mai mare ameninţare la adresa Statelor Unite, iar directorul agenţiei, Christopher Wray, a afirmat că Beijingul încearcă să fure tehnologie ”prin toate mjloacele necesare”, relatează Reuters.

Wray a declarat la o conferinţă că biroul are în prezent în desfăşurare aproximativ 1.000 de investigaţii referitoare la furtul chinez de tehnologie, la nivelul celor 56 de birouri regionale.

Directorul pentru contraspionaj al FBI, John Brown, a spus că biroul a arestat anul trecut 24 de persoane în cazuri legate de China, iar în 2020 a arestat deja 19.

Brown a spus, la conferinţa care a avut loc la Centrul pentru Studii Internaţionale şi Strategice (Center for Strategic and International Studies- CSIS) din Washington, că în opinia FBI ”nicio ţară nu implică un

pericol mai mare decât China comunistă”.

Wray a spus că reacţia la acest pericol trebuie să aibă loc prin acţiuni la nivelul întregului guvern american.

Citeste si: Informații șocante din China: coronavirusul ar fi ucis 25.000 de oameni

”În momentul în care vă vorbesc, FBI are circa 1.000 de investigaţii care implică tentative de furt de tehnologie americană din partea Chinei, desfăşurate de toate cele 56 de birouri din teren şi  care au avut loc în fiecare sector industrial”, a spus acesta.

Citeste si: VIDEO| După viscol, vine gerul. Precizările directorului ANM

Wray a adăugat că China exploatează în mod agresiv deschiderea academică a Statelor Unite pentru a fura tehnologie, folosindu-se de ”reprezentanţi din campusuri” şi  înfiinţând ”institute în campusurile noastre”.

Citeste si: Vaccinul anti-coronavirus a fost descoperit de romani! In ce stadiu se afla cercetarile

William Evanina, director al Centrului Naţional pentru Securitate şi Contraspionaj, a declarat la conferinţă că China dă o prioritate specială furtului de tehnologie americană pentru vehicule electrice şi avioane. Evanina a estimat că furtul de secrete comerciale americane de către China costă Statele Unite undeva între 300 de miliarde de dolari şi 600 de miliarde de dolari.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri