„Femeia în rochie albastră”, bătută de mineri în 1990, mesaj dur după moartea lui Ion Iliescu: "Ce-i asta? Asta-i democraţie?". Ioana Izabela Odor are acum 74 de ani și a fost cercetătoare la Institutul de Metrologie

„Femeia în rochie albastră”

(Sursa foto: adevarul.ro: ANDREI ILIESCU)

Ioana Izabela Odor este cunoscută și drept „femeia în rochie albastră”, în urma unei fotografii realizate în timpul Mineriadei. Aceasta a fost bătută de mineri în 1990 și a transmis un mesaj dur după moartea lui Ion Iliescu.

Fotografia în care Ioana Izabela Odor apare într-o rochie albastră a fost surprinsă pe data de 14 iunie 1990, în timpul Mineriadei. În acea zi, cercetătoarea la Institutul de Metrologie a fost bătută de mineri după ce i-a luat apărarea unui bătrân.

După ce Ion Iliescu a murit, cel care este acuzat că a condus Mineriada, Ioana Izabela Odor a transmis un mesaj dur.

Citește și: Nina, marea absentă de la înmormântarea lui Ion Iliescu. De ce nu participă soția fostului președinte la ceremonie

„Femeia în rochie albastră”, bătută de mineri în 1990, mesaj dur după moartea lui Ion Iliescu

Ioana Izabela Odor, în vârstă de 1990, a simțit ce însemnă Mineriada, pe 14 iunie 1990, când a fost bătută de mineri. După moartea lui Ion Iliescu, despre care se susține că a condus Mineriada, Ioana Izabela Odor a declarat că nu l-a suportat niciodată pe fostul președinte, deși recunoaște că el a făcut trecerea

de la comunism la democrație, chiar dacă nu tot ce a făcut a fost democratic.

De-a lungul celor 30 și ceva de ani eu n-am putut să-l sufăr niciodată pe Iliescu. Am văzut în el doar un activist de partid, chiar înainte de a mânca bătaie de la mineri. Chiar din prima zi când a apărut. Dar, mă rog, acesta a fost președintele, poporul l-a ales(...) Un om care a făcut mult rău țării. E adevărat că sub el s-a întors roata, în sensul că de la comunismul ăla tâmpit am trecut la democrație. Dar a luat și multe măsuri care nu erau de democratice, a declarat Ioana Izabela Odor.

„Femeia în rochie albastră” susține că nu merită se fie înmormântat cu onoruri militare, dar ține cont și de părerea intelectualilor care susțin că onorurile există pentru că a fost șef de stat, nu neapărat un om extraordinar.

Mie nu mi se pare că merită. Pe de altă parte, mai ascult și eu la televizor oameni intelectuali care spun că, totuși, a fost șeful statului nostru și trebuie să i se dea anumite onoruri ca șef de stat. Nu că a fost el un om extraordinar, ci că noi, ca stat, trebuie să ne respectăm șefii, a mai declarat „Femeia în rochie albastră”, potrivit hotnews.ro.

Citește și: Ion Iliescu, condus pe ultimul drum. Slujba de înmormântare s-a terminat. Cortegiul a ajuns la Cimitirul Militar Ghencea III- LIVE VIDEO

Ioana Izabela Odor și bătaia minerilor

Ioana Izabela Odor a povestit cum a ajuns să fie bătută de mineri, în 1990. Rămasă în memoria tuturor ca „Femeia în rochie albastră”, Ioana Izabela Odor a mărturisit că și-a luat bătaie de la mineri după ce a luat apărarea unui bătrân bătut cu bestialitate, în timp ce mergea la muncă, la Institutul de Metrologie. 

”Ajung pe bulevard, unde au sediu liberalii astăzi, vizavi de Dalles. Acolo, sus de tot, era forul tutelar al institutului meu. Vizavi,  minerii băteau un om cu părul alb  şi cămaşă albă. Îl umpleau de sânge. Am început să fac scandal. Ce-i asta? Asta-i democraţie? M-au înconjurat minerii. A apărut un tip cu salopetă albastră şi o caschetă de-asta muncitorească, dar pusă nepotrivit.

Avea o linie lungă, o riglă. Eu vorbeam, vociferam. A început să strige: Cucoană, la muncă! La muncă, cucoană! – Da’ tu ce cauţi aicea?, am zis. – Ah, da?, a făcut şi a fluierat cu două degete băgate-n gură. În clipă următoare, va zic, nu ştiu de unde au apărut nişte vlăjgani în salopete negre. Şi aia mi-au tras nişte bastoanee… Nu ştiu ce erau, se dădeau mineri, dar costumele erau noi – negre şi noi(...) Se schimba regimul, mă căutau, mă întrebau una alta, apoi nimic. Senzația mea a fost că atâta timp cât Iliescu trăiește nu se va judeca nimic. Acum poate se schimbă ceva, când nu mai e Iliescu”, a povestit Ioana Izabela Odor, potrivit  pressone.ro.

Fotografia care a rămas în istorie, intitulată „Femeia în rochie albastră”, în care apare Ioana Izabela Odor, a fost realizată de fotograful Andrei Iliescu. 


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri