Fetiţă de 10 ani batjocorită de vecinul de 72, cu ştirea părinţilor

O fetiță în vârstă de 10 ani din Iași a fost batjocorită de un vecin în vârstă de 72 de ani, iar acest lucru s-a întâmplat, conform presei locale, cu voia părinților.

E. V., marți 21 mai 2019 , 13:26

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Judecătorii au decis ca fetița să primească 22.000 de euro drept despăgubire, dar banii vor ajunge se pare tot la părinți. Abuzurile repetate erau cunoscute atât de mamă, cât şi de tată, care nu au făcut nimic pentru a le împiedica.

Bătrânul a fost judecat şi condamnat la opt ani de închisoare, însă sentinţa nu este definitivă. "Persoana vătămată a suferit de pe urma acestor acte de natură sexuală, acesteia fiindu-i chiar frică de inculpat, care i-a spus mereu să nu zică nimănui ce se întâmpla. Dat fiind că persoana vătămată avea vârsta de 10 ani la data faptelor, impactul emoţional a fost foarte puternic, iar faptele au fost traumatizante din punct de vedere psihologic, aşa cum rezultă şi din evaluarea psihologică.“

Potrivit ziaruldeiasi.ro, tatăl fetiţei este cunoscut pentru consumul frecvent şi exagerat de alcool şi pentru internările la psihiatrie, iar mama sa nu are autoritate suficientă în familie, conform magistraţilor.

 

 

Te-ar putea interesa si