Apar noi informații cu privire la crima din Mureș, unde o tânără de doar 23 de ani a fost ucisă de fostul iubit.
Noi informații ies la iveală despre crima din Mureș care a șocat întreaga țară. Anchetatorii au făcut public dosarul și modul în care Emil Gânj și-a ucis cu sânge rece fosta iubită, apoi s-a făcut dispărut.
Emil Gânj a planificat în detaliu uciderea fostei iubite
Emil Gânj este căutat după ce și-a ucis fosta iubită, o tânără de 23 de ani, în dimineața zilei de 8 iulie.
A urmărit patrula de poliție care o proteja pe victimă, apoi a intrat peste ea în casă
Anchetatorii au stabilit că fapta a fost premeditată. Emil Gânj știa programul echipajului de poliție care o proteja pe victimă și patrula prin zonă, iar după plecarea acestuia, în jurul orei 06:00, a intrat în casă. Individul nu este la prima abatere de acest tip. El a fost anterior condamnat pentru omor și eliberat condiționat în anul 2020, cu un rest de 1.867
de zile de executat. Ulterior, a fost cercetat și condamnat pentru alte infracțiuni, printre care încălcarea ordinelor de protecție și acte de violență asupra victimei. În iarna trecută, a răpit-o pe aceeași tânără și a ținut-o captivă două zile într-o pădure. Conform anchetei, în ziua crimei a încălcat din nou măsurile dispuse printr-un ordin de protecție emis în favoarea victimei, pătrunzând în mod ilegal în locuința acesteia. Procurorii au încadrat faptele comise ca omor calificat cu premeditare, distrugere, profanare de cadavre, violarea de domiciliu și încălcarea ordinului de protecție.Raportul autorităților scoate în evidență brutalitatea faptei, dar și pericolul social pe care îl reprezintă inculpatul. Emil Gânj a dat dovadă de acte de o violență extremă. Procurorii precizează că acesta a avut un comportament „paralizant”, care a terorizat victima în mod sistematic, pe o perioadă îndelungată. „A înțeles să adopte un comportament de o violență extremă la adresa victimei cu care a avut o relație amoroasă, paralizând-o de frică și terorizând-o sistematic, punând în evidență un grad ridicat de periculozitate care creează o stare de insecuritate concretă pentru persoanele din anturajul său și din colectivitatea
Emil Gânj este în prezent căutat la nivel național, iar Poliția Română oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru orice informație care ar putea duce la prinderea sa.
Citește și: VIDEO Femeia care a făcut contul fals îl cunoștea pe Emil Gânj? Criminalul ar fi fost văzut în Bistrița