Firea- schimbări în proiectul ce vizează rovinieta de București. Anunț pentru taximetriști

Gabriela Firea aduce modificări proiectul Oxigen care vizează introducerea vinietei pentru Bucureşti.

luni 02 septembrie 2019 , 13:51

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Sunt vizați rezidenții din zona centrală a Bucureștiului dar și taximetriștii. Rezidenţii din zona centrală a Bucureştiului ar putea fi sprijiniţi să-şi achiziţioneze o maşină nepoluantă sau ar putea primi, în schimbul maşinilor poluante, vouchere cu care îşi vor putea achiziţiona electrocasnice.

 


„În ceea ce priveşte rezidenţii, dacă aceste persoane locuiesc în centru, apare o problemă. Practic, nu vor mai putea pleca de acasă cu acea maşină sau, dacă sunt acum plecaţi în vacanţă, se pot întoarce pentru că nu e valabil proiectul, dar, de la anul, de la 1 ianuarie vor avea o mare problemă şi atunci, special pentru această categorie, împreună cu specialiştii în mediu şi mobilitate analizăm includerea rezidenţilor din zona centrală care sunt proprietarii unor maşini Non Euro sau Euro 1 şi 2 , deci foarte poluante, într-un program prin care, împreună cu Primăria Capitalei să fie sprijiniţi, dacă nu mai au maşină să îşi achiziţioneze una nepoluantă, dacă mai au un autoturism să renunţe la această maşină poluantă şi eventual să existe o despăgubire sub formă de vouchere aşa cum am mai practicat, din aceste vouchere să se poată achiziţiona un televizor, un aragaz, microunde, un laptop, orice se poate cumpăra de la un magazin de electrocasnice. Acest program al nostru, care a fost lansat de Direcţia de Mediu a funcţionat foarte bine, am avut 5.000 de bucureşteni care au scăpat de rable contra a 9.000 de lei cu care şi-au putut achiziţiona electrocasnice”, a declarat edilul capitalei.

Potrivit acesteia, taximetriştii vor fi şi ei obligaţi să respecte noile reglementări, iar discuţii între Primăria Bucureşti şi firmele de taximetrie au demarat deja, pe acest subiect.

 

 

„O altă categorie se referă la taximetrişti. E adevărat, sunt maşini foarte vechi, poluante, e adevărat, una este să faci un drum - două în Capitală cu maşină poluantă de acasă la serviciu şi de la serviciu acasă şi alta este să faci zeci de curse. Am început deja dialogul cu firmele care deţin taximetre, precum şi cu taximetriştii independenţi, vrem să discutăm cu ei şi împreună să găsim o soluţie, aşa cum s-a întâmplat în toate capitalele europene astfel încât şi taxiurile să se înscrie în această luptă a noastră a tituror cu poluarea şi aglometaţia”, a declarat Firea.

Primarului general al Capitalei i s-a semnalat că în oraş sunt şi maşini industriale care lucrează în construcţii şi care poluează.

„Mi s-a semnalat că mai sunt şi maşini industriale care lucrează la construcţiile din Capitală. E adevărat, s-a iniţiat deja un dialog cu firmele de construcţii şi încercăm pe cât posibilca aceste transporturi poluante să aibă loc noaptea, pe cât posibil, şi nu în mijlocul zilei şi pe cât posibil să fie schimbate aceste autovehicule”, a spus Firea.

În ceea ce priveşte autocarele, Firea spune că problema este pe jumătate rezolvată deoarece acestea nu obţin licenţe, dacă nu există anumite norme de poluare.

 

În 14 august, primarul general, Gabriela Firea, a anunţat proiectul prin care, din ianuarie 2020, toate vehiculele care nu sunt înmatriculate în Bucureşti sau Ilfov vor putea intra în Capitală numai după achitarea unei viniete. De asemenea, toate autovehiculele sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, nu vor mai putea să circule în centrul Capitalei, iar cele Euro 3 vor trebui să achite o taxă.

Proiectul va sta în dezbatere publică 45 de zile.

 

 

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:

Te-ar putea interesa si