Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a murit la vârsta de 91 de ani

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, îndepărtat de la putere în 2011, în urma unei revolte populare din „Primăvara Arabă”, a murit marţi la vârsta de 91 de ani, anunţă BBC.

R.B., marți 25 februarie 2020 , 13:27

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Mubarak, care a condus ţara între 1981 şi 2011, era internat într-un spital din Cairo.

Născut pe 4 mai 1928, el a fost militar în aviaţie. A fost comandatul Forţelor Aeriene Egiptene între 1972 şi 1975. După asasinarea lui Anwar Sadat, el a devenit al patrulea preşedinte al Egiptului.

Citeste si: Doliu în lumea muzicii: Dirijorul Doru Petre Morariu a murit la vârsta de 69 de ani

A fost cel mai longeviv lider, după Muhammad Ali Pasha, care a condus ţara din 1805 până în 1848.

Mubarak a renunţat la funcţie după 18 zile de demonstraţii, în 2011. Puterea a fost transferată Consiliului Suprem al Forţelor Armate. Pe 13 aprilie 2011, un procuror a ordonat ca Mubarak şi cei doi fii ai lui (Alla şi Gamal) să fie reţinuţi pentru 15 zile legat de mai multe cazuri de corupţie şi abuz de putere.

Citeste si: Părintele Gheorghe Muste a murit la 55 de ani

Judecat şi pentru acuzaţii de neglijenţă în cazul uciderii mai multor protestatari în timpul revoltelor, pe 2 iunie 2012, Hosni Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viaţă. După ce a primit verdictul, el a prezentat mai multe probleme de sănătate. În 2013, a fost hotărâtă rejudecarea cazului, iar Mubarak şi fiii lui au fost condamnaţi în 2015 la închisoare pe viaţă. 

Fostul preşedinte a fost iniţial reţinut într-un spitalul militar. A fost achitat în martie 2017. Fiii lui au fost eliberaţi cu doi ani mai devreme.

Citeste si: A murit Decebal Traian Remeș, fostul ministru al Agriculturii

Mubarak a fost, în urmă cu doi ani, audiat ca martor într-un dosar cu privire la o „infiltrare” a unor membri ai mişcărilor Hamas şi Hezbollah în Egipt.

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar putea interesa si