Gafa colosala a ministrului Apararii! "Avem la baza militara de la Deveselu rachete balistice!"

Ambasada Rusiei a reactionat, joi, fata de afirmatiile "inadecvate" ale ministrului Apararii, Mihai Fifor, spunand ca urmareste cu oarecare surprindere agitatia generata de aceste declaratii.

G. S., vineri 03 august 2018 , 08:25

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Ambasada sustine ca, in ceea ce priveste caracterul lansatoarelor si rachetelor din Romania, nu a auzit "nimic nou", iar la Bucuresti "se prefera in continuare urmarirea unei <>, inchizand ochii la principala circumstanta - prezenta sistemelor antiracheta americane in Romania, in contextul sistemului global de aparare antiracheta de-a lungul perimetrului frontierelor Federatiei Ruse, care reprezinta si o potentiala amenintare pentru securitatea nationala a Rusiei".

"La Ambasada Rusiei cu oarecare surprindere este urmarita agitatia ce evolueaza in Romania in jurul anumitelor declaratii „inadecvate“ ale ministrului Apararii Mihai Fifor cu privire la asa-numitele sisteme defensive ale retelei globale de aparare antiracheta ale NATO, care este de fapt retea americana, si este desfasurata in Deveselu", arata Ambasada Rusiei intr-un mesaj postat pe Facebook, dar si pe site.

Reprezentanta diplomatica spune ca dezbaterile in jurul acestei teme au "o aroma apreciabila de politica interna".

"Pe problema caracterului lansatoarelor desfasurate pe pamantul romanesc si a rachetelor care sunt destinate pentru ele, nu am auzit nimic nou. Spre regretul nostru profund, din pacate, la Bucuresti in continuare se prefera urmarirea unei "politici ale strutului", inchizand ochii la principala, in aceasta privinta, circumstanta. si anume: prezenta sistemelor antiracheta americane in Romania, in contextul sistemului „global“ de aparare antiracheta de-a lungul perimetrului frontierelor Federatiei Ruse, nu doar ca incalca stabilitatea strategica la nivel planetar, care, de mai mult de o jumatate de secol, se bazeaza pe paritatea aproximativa a potentialului de descurajare nucleara. Acest sistem reprezinta si o potentiala amenintare pentru securitatea nationala a Rusiei, atat din cauza pozitiei sale geografice, precum si in legatura cu retragerea unilaterala in 2001, a SUA din Tratatul ABM, impotriva rachetelor balistice, incheiat cu URSS inca in 1972", afirma Ambasada Rusiei.

Reprezentanta diplomatica la Bucuresti aminteste o declaratie din 2016 a presedintelui rus Vladimir Putin despre scutul anti-racheta de la Deveselu: "Pe lansatoare pot fi instalate complexele de atac. Nu este deloc dificil ca o racheta sa fie inlocuita cu alta. Este suficient doar sa schimbati software-ul. Nici romanii nu vor observa acest lucru. Daca, ieri, unele parti din teritoriul Romaniei nu stiau ce inseamna sa fii sub bataia focului, astazi va trebui ca noi sa intreprindem anumite actiuni care sa ne asigure securitatea. Ca un raspuns. Noi nu facem nici un fel de prim pas".

Ministrul Apararii, Mihai Fifor, a sustinut marti seara la Antena 3 ca baza militara de la Deveselu are rachete balistice de care presedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu “o sa fie extrem de incantat”.

“Evident ca niciodata presedintele Putin nu o sa fie extrem de incantat de faptul ca in Romania se dezvolta capabilitati militare foarte serioase. Cum ar putea sa fie vreodata presedintele Putin incantat de faptul ca in Romania avem baza militara de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodata presedintele Putin sa fie incantat ca avem baza de la Mihail Kogalniceanu populata cu militari americani si noi insistam in continuare fata de SUA in parteneriatul strategic sa asiguram permaneta militarilor americani pe teritoriul romanesc?”, a spus Mihai Fifor.

Miercuri, intr-o interventie telefonica la Digi24, Fifor a spus ca a fost o greseala de intelegere, el neafirmand ca la Deveselu sunt rachete balistice.

“Niciodata nu cred ca cineva ar putea afirma ca la Deveselu avem rachete balistice. Eu aseara, am spus foarte clar ca avem baza de la Deveselu, care se ocupa de rachetele balistice, in niciun caz ca la Deveselu avem asemenea rachete. E putin probabil ca eu sa nu stiu ce adapostim la Deveselu, sa nu stiu ca acolo sunt rachetele interceptoare si in ce mod functioneaza scutul de la Deveselu. inca o data, pot spune doar ca a fost o greseala de intelegere, de comunicare in cel mai rau caz, dar in niciun caz nu as putea vreodata afirma ca la baza de la Deveselu avem rachete balistice”, a declarat Mihai Fifor.

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:
Te-ar putea interesa si