
1 din 2 | Vaccin coronavirus în Germania.

2 din 2 | Germanii se vor vaccina împotriva coronavirus.
Germania, care deţine preşedinţia Uniunii Europene, mizează pe o autorizare în UE a vaccinului împotriva covid-19 al Pfizer/BioNTech - aprobat în mai multe ţări, între care regatul Unit, Statele Unite şi Canada - ”înainte de Crăciun”, a anunţat marţi ministrul Sănătăţii Jens Spahn, în contextul în care autorităţile europene au evocat până acum o decizie cel mai tâziu la 29 decembrie, relatează AFP.
”Obiectivul este să se ajungă la autorizaţie înainte de Crăciun. Noi vrem să începem vaccinarea înainte de sfârşitul anului”, a anunţat într-o conferinţă de presă ministrul, al cărui Guvern îşi pierde răbdarea din cauza tiimpului pe care şi-l acordă autorităţile europene în vederea aprobării vaccinului covid-19, folosit deja în mai multe ţări.
Tablodul Bild dezvăluie în ediţia de marţi că serviciile Angelei Merkel şi Ministerul german al Sănătăţii exercită presiuni asupra Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) ca aceasta să valideze vaccinul până la 23 decembrie şi nu până la 29 decembrie.
Ziarul citează surse apropiate Guvernului Merkel.
Aceste informaţii confirmă semnale de nerăbdare de care Spahn a dat dovadă încă de duminică.
Citeste si: Bilanț coronavirus 14 decembrie: 3.259 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus
”Toate datele BioNTech sunt disponibile, iar Regatul Unit şi Statele Unite au aprobat deja vaccinul. O examinare a datelor şi o aprobare a EMA ar trebui să aibă loc cât mai rapid posibil. Este vorba despre încrederea în capacitatea UE de a acţiona”, avertiza Jens Spahn.
Campanii de vaccinare în mai multe țări din lume
Între timp, alte ţări- Canada, Singapore, Bahrain- şi-au lansat deja campaniile de vaccinare.
Berlinul este cu atât mai iritat cu cât vaccinul a fost dezvoltat de o întreprindere germană, BioNTech, iar Germania este dur afectată de al doilea val al pandemiei covid-19.
Guvernul Merkel a decis să impună o izolare parţială a populaţiei începând de miercuri până la 10 ianuarie.
EMA, cu sediul în Olanda, deliberează în prezent cu privire la autorizarea mai multor vaccinuri împotriva covid-19.
Agenţia a fost, săptămâna trecută, ţinta unui atac cibernetic în care au fost piratate documente cu privire la Pfizer şi BioNTech.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.