1 din 3 | Gestul neașteptat făcut de un român. I-a cerut fostei iubite să se mai întâlnească încă o dată, apoi i-a furat mașina
2 din 3 | Gestul neașteptat făcut de un român. I-a cerut fostei iubite să se mai întâlnească încă o dată, apoi i-a furat mașina
3 din 3 | Gestul neașteptat făcut de un român. I-a cerut fostei iubite să se mai întâlnească încă o dată, apoi i-a furat mașina
Un român a fost arestat de polițiști în localitatea Marina di Ginosa, provincia Taranto din Puglia, Italia, după ce s-a văzut din nou cu fosta sa iubită. Se pare că bărbatul ar fi încălcat ordinul de restricție emis împotriva sa de fosta parteneră, iar ulterior i-ar fi furat cheile de la mașină femeii.
Românul se pare că a insistat să aibă o ultimă întâlnire cu fosta sa parteneră, întrevederea având loc sub pretextul că acesta își dorește să-i returneze mai multe obiecte personale, notează jurnaliștii de la L’Edicola del Sud.
Citește și: O româncă din Canada își caută cu disperare familia naturală: „Aveam cinci frați în momentul nașterii mele”
În momentul în care femeia a ajuns la întâlnire, aceasta și-a dat imediat seama care erau intențiile reale ale românului în vârstă de 35 de ani.
Bărbatul i-a luat fostei iubite cheile de la mașină și a fugit
Mai mult, bărbatul s-a comportat violent și a amenințat-o pe femeie ca să-i dea cheile autoturismului. Atunci când a fost refuzat, românul a devenit și mai agitat, ba chiar a recurs și la violență fizică: a început să o tragă pe femeie de mână până în momentul în care a reușit să-i sustragă cheile
Martorii de la fața locului au sunat imediat la numărul unic de urgență 112. Carabinierii, care au ajuns rapid la locul faptei, au pornit în urmărirea românului în vârstă de 35 de ani și au reușit să-l oprească.
Arestarea a avut loc la scurt timp după ce au plecat pe urmele sale.
Citește și: Pescarul care a devenit erou, după ce înotat 20 de metri fără vestă de salvare. A salvat o tânără de la înec
Autoturismul personal al femeii a fost recuperat și restituit proprietarei. În schimb, românul în vârstă de 35 de ani va trebui acum să răspundă în fața legii pentru faptele sale.
Citește și: Alertă MAE- S-a emis Cod Roșu de caniculă pentru românii care călătoresc în Italia
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.