Hackerul Guccifer, in fata judecatorilor americani. Romanul a pledat vinovat si risca pana la sapte ani de inchisoare

Hackerul român Guccifer a pledat vinovat miercuri în faţa unei curţi federale din SUA la acuzaţiile privind spargerea conturilor de email a numeroase personalităţi americane, inclusiv membri ai familiei Bush şi Hillary Clinton, şi furt de identitate, riscând să primească până la 7 ani de închisoare.

Editor: Viorela Precupas joi 26 mai 2016 , 09:47

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Guccifer, pe numele său adevărat Marcel Lazăr Lehel, în vârstă de 44 de ani, a ajuns la o înţelegere cu procurorii americani şi a s-a declarat vinovat miercuri în cazul acuzaţiilor de accesare neautorizată a unui computer protejat şi furt de identitate într-un tribunal federal din Alexandria, Virginia, relatează ABC News, citat de Mediafax.

El riscă să primească o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare, senţinta urmând

a fi pronunţată în septembrie.

Procurorii americani susţin că Guccifer a spart conturile a circa 100 de americani, printre aceştia aflându-se secretarul american de stat Colin Powell şi membri ai familiei fostului preşedinte american George W. Bush.

Anterior, în cursul acestei luni, Guccifer a declarat că a spart şi contul de email al lui Hillary Clinton, candidata din tabăra democrată la alegerile prezidenţiale americane de pe 8 noiembrie, dar oficialii americani rămân sceptici în privinţa acestei declaraţii.

Lazăr ar fi spart conturile "membrilor familiei a doi foşti preşedinţi americani, a unui fost membru al Cabinetului american, a unui fost consultant prezidenţial", se arată într-un comunicat, iar după ce ar fi avut acces la conturile de email şi de pe reţelele sociale ale acestora, le-ar fi publicat corespodenţa de pe email, informaţii de natură medicală şi financiară şi fotografii personale.


Lazăr a pledat nevinovat iniţial la aceste acuzaţii pe 14 aprilie, dar a solicitat să-şi schimbe declaraţia săptămâna trecută.

În martie, extrădarea sa din România a fost aprobată şi a avut prima audiere pe teritoriul american pe 1 aprilie.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si