Gică Hagi a fondat Academia Hagi în 2009, care a reuşit să obţină numeroase trofee naţionale de juniori, la diferite categorii de vârstă. Luni, Viitorul va juca din nou o finală, cea a Ligii Elitelor U19, contra lui Dinamo.

“Astăzi, 2 august 2020, am decis să mă retrag din funcţia de manager al echipei de seniori FC Viitorul Constanţa, de pregătirea căreia m-am ocupat în perioada septembrie 2014 – 1 august 2020 şi alături de care am trăit, pe banca tehnică, cele mai frumoase momente din această carieră prin câştigarea campionatului României, a Cupei României

şi Supercupei României”, a anunţat Gică Hagi.

Citeste si: Raed Arafat, avertisment pentru toamnă: "Am putea să ne trezim cu fenomenul COVID-flu"

Gică Hagi, nervos după meciul cu Sepsi: "Nu ne-am îndeplinit niciun obiectiv"

După eșecul umilitor cu Sepsi, “Regele” a fost foarte nervos la declarațiile de după meci: “Ce obiectiv? Nu ne-am îndeplinit niciun obiectiv, acesta era să fim în play-off”. Legat de primul loc din play-off, Gică a spus că acesta a fost un țel neimportant, de rezervă: “Noi trebuia să ne salvăm de la retrogradare”.

Citeste si: Coronavirusul face ravagii. A fost decretată "stare de dezastru" în acest stat

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme- wowbiz.ro

Gică Hagi a anunțat că va căuta, împreună cu Gică Popescu, un alt manager pentru echipă. “Împreună cu preşedintele Gică Popescu va trebui să găsim, în zilele următoare, un nou manager tehnic pentru FC Viitorul Constanţa, pentru ca acesta să aibă timpul necesar de a-şi cunoaşte echipa, jucătorii, până la începerea noului sezon al Ligii I”, a mai precizat Hagi, în comunicatul de presă.

Citeste si: Traian Băsescu vorbește despre candidatura la Primăria Capitalei

Gică Popescu: I-au ajuns 10 ani de stres

Gică Popescu, președinte al grupării din Liga 1, a precizat motivul pentru care Hagi a ajuns la această decizie: "I-au ajuns 10 ani de stres, de muncă, de implicare sută la sută. Vrea liniște, vrea să facă pauză fiindcă i-a ajuns. Chiar nu trebuie să privească nimeni într-un alt mod acest lucru, ci pur și simplu fiindcă vrea să se liniștească. Atât și nimic mai mult", spune Popescu. Hagi ar fi acuzat și anumite probleme de sănătate, care chiar dacă n-au fost serioase, l-au determinat și ele să decidă să ia o pauză".

Un alt argument pe care l-a avut a fost că poate e bine și pentru echipă o astfel de schimbare, a mai spus Popescu.  

Citeste si: VIDEO Cum gestionează Medana, actuala soție a lui Alin Oprea, situația dintre el și fosta parteneră de viață. „M-a luat de pe stradă, în pantaloni scurți, în tricou și niciun ban în cont.”- kfetele.ro

Citeste si: Alin Oprea, dezvăluiri incendiare despre viața la Londra a fostei sale soții și a celor doi copii: "Un apartament pentru ei pe credit, dar cu un avans destul de mare, 100 de mii de lire s-au dat atunci"- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: A murit un fost senator și secretar de stat, la 51 de ani, răpus de COVID-19

Hagi a mai antrenat în cariera sa naţionala României, dar şi echipele Bursaspor, Galatasaray (de două ori), Politehnica Timişoara şi Steaua Bucureşti.

Palmaresul său mai cuprinde, pe lângă Liga I (2016-2017), Cupa României (2018-2019) şi Supercupa României (2019), şi Cupa Turciei, câştigată cu Galatasaray, în 2005.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si