Hotelul din Sibiu, primele explicații după prăbușirea tavanului la piscina interioară. Cum s-a produs, de fapt, incidentul: „Regretăm nespus”

Hotelul din Sibiu explică incidentul de la piscină

Reprezentanții hotelului, unde un tavan s-a prăbușit peste clienți la piscina interioară, au reacționat printr-un comunicat pe Faceboo.

Conducerea unui hotel din Sibiu a transmis, marți seară, primele explicații după incidentul în care o parte din tavanul fals din zona piscinei interioare s-a prăbușit peste clienți. Managerul unității a precizat că hotelul colaborează cu autoritățile și pune la dispoziție toate informațiile și documentele necesare pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

Hotelul din Sibiu, primele explicații după prăbușirea tavanului la piscina interioară

Într-o reacție publică, reprezentanții hotelului au spus că, în momentul incidentului, în piscina interioară se aflau șapte persoane. Potrivit acestora, după desprinderea mai multor plăci de rigips, toți cei prezenți s-au evacuat imediat. În urma incidentului, trei persoane ar fi suferit răni ușoare și au acceptat să fie transportate la spital pentru investigații. Ulterior, au plecat la scurt timp, după ce cadrele medicale ar fi stabilit că nu se impune internarea.

Aceștia susțin că angajații au apelat serviciile de urgență imediat după producerea incidentului și au cerut intervenția echipajelor medicale și a celor specializate. Conducerea a menționat, de asemenea, că a fost solicitat sprijinul unei echipe de scafandri, care ar fi intervenit în zonă, iar reprezentanții unității au mulțumit pentru promptitudinea și profesionalismul acestora. Potrivit conducerii, spațiul este dotat cu instalații de prevenire și avertizare specifice pentru încăperi cu umiditate ridicată, iar acestea ar fi funcționat în parametri normali, conform verificărilor periodice efectuate.
Totodată, reprezentanții unității au precizat că activitatea hotelului nu ar fi fost afectată de incident, întrucât piscina interioară ar fi o anexă separată față de zonele principale ale hotelului, restaurante și spațiile de tip SPA. Zona piscinei ar urma să rămână sub supraveghere și să fie evaluată pentru a se stabili ce măsuri sunt necesare în continuare. „Ca urmare a incidentului petrecut în hotelul nostru, dorim să facem următoarele precizări pentru o corectă informare a publicului:
- în momentul incidentului, în piscină se aflau șapte persoane și toate s-au evacuat în urma desprinderii câtorva plăci de rigips. Trei dintre persoane au suferit răni ușoare și au fost de acord să fie transportate la spital, de unde au plecat la scurt timp deoarece s-a constatat că în niciun caz nu se impune internarea;
-⁠ ⁠personalul hotelului a fost cel care a solicitat ajutorul echipelor medicale și de urgență, precum și ajutorul unei echipe de scafandri, cărora le mulțumim pentru promptitudine și profesionalism;
- ⁠zona piscinei interioare este prevăzută cu instalații de prevenire și atentionare pentru zonele cu umiditate crescută. Instalațiile funcționau în parametrii normali conform verificărilor periodice;
- ⁠activitatea hotelului nu este afectată, deoarece zona piscinei interioare este o anexă hotelului, a restaurantelor și a zonei de SPA.
Regretăm nespus acest incident și colaborăm cu instituțiile statului pentru a oferi toate informațiile necesare.
Vom lua în continuare măsurile cuvenite pentru a preveni astfel de incidente nefericite, supuse hazardului.”,
a precizat managerul general al hotelului, Nicolae Aron, pe Facebook.

Citește și: Incident șocant la un hotel de lux din Sibiu! Tavanul piscinei interioare s-a prăbușit. Bilanțul victimelor: 6 persoane transportate la spital, printre care patru copii cu vârste între 3 și 7 ani. Reacția lui Raed Arafat


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri