În această vilă se va retrage Victor Costache din calea coronavirusului! Ministrul demisionar al sănătății are domiciliul la Cisnădioara FOTO EXCLUSIV

Victor Costache (46 de ani) a demisionat joi din funcția de ministru al sănătății, pe care o deținea din toamna anului trecut.

Petru Luca, joi 26 martie 2020 , 21:08

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Victor Costache (46 de ani) a demisionat joi din funcția de ministru al sănătății, pe care o deținea din toamna anului trecut. Potrivit ultimei declarații de avere, acesta deține, alături de familie (soția și cei doi băieți ai săi), cinci terenuri în județele, Sibiu, Vâlcea, Iași, dar și în Ilfov, București și o cotă parte dintr-un al șaselea teren, însemnând moștenire. Două dintre terenuri sunt agricole, iar patru sunt intravilan. De asemenea deține două case, una de 222 mp în Cisnădioara, județul Sibiu, și o alta de 145,59 mp în Iași, donație de la mama sa. Soția sa mai este titular pe o casă de 126 mp și un apartament de 55,44 mp din care are o cotă parte de de 18,75%. 

Fostul ministru are și două mașini premium și o motocicletă pe care o deține din anul 2006. În declarația de avere sunt trecute și bijuterii în valoare de 3.000 de euro și două arme de vânătoare, care însumează, împreună, 6.000 de euro. În bancă, Costache are conturi și depozite în bănci, dar și un împrumut, scadent în anul 2020.

Citeste si: Klaus Iohannis: Am semnat decretul de numire a noului ministru al Sănătății

Personaj politic controversat, Costache rămâne în aceste condiții cu jobul de manager al unei clinici private din Sibiu, unde și operează. Localitatea de domiciliu a lui Victor Costache este Cisnădioara, un sat pitoresc amplasat în imediata vecinătate a Sibiului. De altfel, la alegerile prezidențiale din toamnă, Costache a votat în Cisnădioara, localitatea de reședință, fiind personajul principal al unei întâmplări neobișnuite, atunci când a solicitat un alt buletin de vot.

 ”A fost o greșeală. Am vorbit foarte mult la telefon în aceste zile, chiar și astăzi. Avem cazul de la Brăila, absolut traumatizant, cu acea tânără de 19 ani care a decedat, caz pentru care s-a deplasat la Sibiu pentru discuții și președintele Colegiului Medicilor. Apoi, mai suntem în discuții permanente alături de consilierii mei și pe chestiunea spitalelor regionale și sunt foarte, foarte multe alte probleme pentru care telefonul îmi sună neîncetat. În acest context, la vot, mi-a scăpat ștampila din mână. Acesta este motivul pentru care am cerut, mai apoi, un al doilea buletin de vot”, a dezvăluit atunci Victor Costache, citat de Turnul Sfatului.

Cum toți românii responsabili sunt obligați să stea la domiciliu în condițiile pandemiei de coronavirus, nici fostul ministru nu poate face excepție, așa că Victor Costache se va retrage, cel mai probabil, în cocheta vilă din Cisnădioara. Cu o suprafață locuibilă de 222 de metri pătrați, imobilul arată foarte bine, se bucură de un peisaj montan fabulos, este renovat recent și beneficiază și de camere de supraveghere, lucru rar în zonă. 

 

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar putea interesa si