În ce zile se ține post negru înainte de Crăciun?

Află în ce zile se ține post negru înainte de Crăciun!

Postul Crăciunului, cunoscut și ca Postul Nașterii Domnului, este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală din calendarul creștin ortodox. El durează 40 de zile, începând de la 15 noiembrie și până la 24 decembrie, ziua Ajunului. În acest interval, credincioșii se abțin de la alimentele de origine animală, de la distracții și excese, concentrându-se pe curățirea sufletului și a trupului.

Când se ține post negru înainte de Crăciun

Deși întreaga perioadă a Postului Crăciunului presupune o formă de abstinență, ziua de Ajun, adică 24 decembrie, este cea mai aspră dintre toate. Potrivit tradiției, în această zi se ține post negru, adică nu se mănâncă și nu se bea nimic până seara. Abia după apusul soarelui credincioșii pot lua masa, iar aceasta trebuie să fie una simplă, alcătuită din: grâu fiert, îndulcit cu miere, covrigi sau turte din făină și poame (fructe uscate) sau nuci.

În seara de Ajun, după ziua de post negru, se păstrează un obicei vechi, numit în popor „Scutecele lui Iisus”. Gospodinele frământă lipii subțiri, făcute din făină, apă și sare, pe care le coc pe plită. Acestea sunt mâncate cu miere sau fructe dulci, ca simbol al bucuriei și al curățeniei sufletești.

Citește și: Zilele cu dezlegare la peşte din Postul Crăciunului 2025

Ce nu este bine să faci în Postul Nașterii Domnului

Postul Crăciunului nu se rezumă doar la abținerea de la alimente. Tradiția creștină și cea populară impun și alte reguli de comportament:

  • Nu se împrumută bani sau bunuri – se crede că acestea se vor întoarce foarte greu.
  • Nu se consumă alcool și nu se fumează, pentru a păstra trupul curat.
  • Nu se spală rufe și nu se toarce începând cu ziua de Ignat (20 decembrie) până după Bobotează.

Citește și: VIDEO Cum vă pregătiți pentru post și spovedanie. Părintele Vlad Roșu oferă sfaturi

În unele zone ale țării, gospodinele curăță vasele cu cenușă după Lăsatul Secului, pentru a elimina orice urmă de carne sau de produse de origine animală.

Apoi, oalele se așază cu gura în jos, semn al protecției împotriva bolilor și al curățeniei în casă.

În ultima zi a postului, preotul paroh umblă prin sate și orașe cu icoana Nașterii Domnului, vestind marele praznic și binecuvântând casele credincioșilor.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri