Incendiu puternic la Galați. Patru copii au fost salvați din calea flăcărilor de vecini

Incendiu puternic la Galați. Patru copii au fost salvați din calea flăcărilor de vecini

Flăcările s-au extins la o altă locuință, iar localncii au sunat de urgență la 112. Pompierii s-au luptat ore întregi cu incendiul.

Locuitorii dintr-un cartier din Galați au intrat în panică după ce a izbucnit un incendiu la acoperișul unei locuințe.

Flăcările s-au extins repede și la un imobil aflat în vecinătate, iar localnicii au sunat de urgență la 112.

Citește și: VIDEO Cum a murit, de fapt, Alexandra. Tânăra de 22 de ani, studentă la drept, s-a stins la petrecerea de ziua ei: "Ne-ai frânt inimile"

Pompierii s-au luptat patru ore cu flăcările

În una dintre casele la care au ajuns flăcărie se aflau patru minori. Vecinii au acționat și i-au salvat pe copii. Din fericire nimeni nu a fost rănit.

„Incendiul este violent, s-a extins la podul unei alte locuinţe şi nu au fost raportate persoane surprinse în interior.

La faţa locului s-au deplasat 3 autospeciale de intervenţie, o cisternă şi un echipaj SMURD. Pentru buna gestionarea a intervenţiei, la faţa locului se află şi comandantul detaşamentului de pompieri Galaţi”,
transmite ISU Galaţi.

Pompierii au intervenit și s-au luptat ore întregi să stingă incendiul. Cauza incendiului a fost un scurtcircuit la o priză aflată în garajul uneia dintre case. Localnicii sunt convinși că incendiul a fost alimentat de combustibilul care era depozitat în anexa uneia dintre locuințe.

Citește și: VIDEO Momentul în care microbuzul se prăbușește în Dunăre. Șoferul a fost găsit fără suflare


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri