A greșit, a ajuns să fie închis, dar și-a dorit să își schimbe radical viața și a reușit un prim pas excelent. Cam așa ar putea fi descrisă povestea de viață a unui tânăr de 18 ani din Brăila.

Și asta pentru că ambiția, perseverența lui și dorința de a fi mai bun l-au făcut să obțină o medie de peste 9 la examenul de Bacalaureat.

Citește și: Cum arată penitenciarul de lux care se construiește în Baia Mare, unde ar putea fi "cazat" și Cătălin Cherecheș. Are sală de spectacole și bibliotecă

bacalaureat

Elev

[Sursa foto: observatornews.ro. ]

A luat BAC-ul de după gratii 

În condițiile în care se află încarcerat în penitenciarul pentru minori, tânărul a bifat o reușită la care unii pot doar visa. Anume, după șase luni de pregătire, se laudă cu media generală la examenul maturității de 9,38, ceea ce înseamnă o notă mai mare decât 80% dintre candidații d e la nivel național.

"Îl scoteam 3 zile pe săptămână, eu scrisesem 2 ore în program, dar stăteam 3- 4 ore. Şi în felul astă din ianuarie şi până acum, în ultima lună cam în fiecare zi, că nu am mai ţinut cont de niciun program", spune profesoara Anișoara, care la ajutat pe tânăr să își dea examenul, conform observatornews.ro.

Tânărul a lua 10 la Matematică, 9,40 la Limba și Literatura Română și 8,75 la Fizică, recunoscând că nu i-a fost deloc ușor.

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?- wowbiz.ro

Au fost momente, spune el, când s-a gândit la renunțe, dar nu s-a lăsat pradă acestor sentimente, căci voința și speranța la un viitor care să-i șteargă greșelile trecutului au fost mai puternice.

"A fost dificil, m-am luptat cu momentele în care nu am mai avut motivaţie să învăţ, nu am mai avut aceeaşi tragere de inimă, dar am trecut peste momentele respective gândindu-mă că viitorul meu merită un pic mai mult efort", mărturiseşte tânărul.

bacalaureat

Elevul și profesoara sa

[Sursa foto: observatornews.ro. ]

Citește și: Topul celor mai bune licee din București în 2024

Citeste si: Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au despărțit! Mesajul pe care vedeta l-a lăsat pe rețelele de socializare. “Viața merge înainte!”- kfetele.ro

Citeste si: Electric Castle 2024. Programul zilei de sâmbătă a festivalului de la Bonțida- radioimpuls.ro

Notele obținute la BAC sunt surprinzătoare atât pentru el, cât și pentru profesoara care l-a meditat. Niciunul nu se aștepta la o medie atât de mare, speranța lor fiind doar aceea de a lua o notă de trecere pentru a-și putea continua studiile după ieșirea din detenție.

În luna noiembrie el va putea să își reia viața în libertatea, acum ispășind o pedeapsă de 4 ani și jumătate pentru viol.

"Nu m-am aşteptat în niciun caz la el la 10 că bănuiesc că sunt atâţia care dau o groază de bani şi nu ajung să ia 10 şi el în condiţiile astea de penitenciar. Vă spun sincer că nu mă aşteptam la 10, deşi el are potenţial",  a adaugat profesoara. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si