Tudor și Rudolf, în vârstă de 18 ani, se aflau în mașina Școală, alături de instructorul lor, în vârstă de 76 de ani. Toți trei nu au avut nicio șansă de supraviețuire în fața morții. Mașina lor a fost izbită de autoturismul condus de Daniel, tatăl sinucigaș, care a provocat accidentul intenționat.

Accidentul de la Suceava a ucis cinci persoane, pe Tudor, pe Rudolf și pe instructorul lor, dar și pe Daniel și fiul său mijlociu, în vârstă de patru ani.

Fetița cea mare și mezinul lui Daniel au supravițuit impactului și se află la spital, în stare stabilă.

Doliu la colegiul unde Tudor și Rudolf au fost elevi

Tudor și Rudolf au murit pe loc în tragedia de la Suceava. Cei doi abia împliniseră 18 ani și făceau școala de șoferi, alături de Marciuc Vasile, unul dintre cei mai pricepuți instructori din Siret.

La momentul tragediei, la volan se afla Tudor. Pe scaunul din dreapta se afla instructorul, iar în spate se afla Rudolf, fiul vitreg al acestuia. Rudolf era elev la Școala de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni.

Tinerii erau cunoscuți în orașul Siret și localitățile din jur. Tudor intrase la facultate și este cunoscut pentru rezultatele excelente la învățătură, fiind un băiat bun. 

"Făcea conducere ca sa ia permisul, băiatul avea 18 ani si făcea liceul aici, a intrat la facultate.

Era un copil foarte bun, băieții la 18 ani toți vor să ia permisul. Acum făcea traseul și apoi urma să aibă sala. Un copil nici nu pot să vă spun, de nota 10!", spune bunica lui Tudor.  

Citește și: "Am mai pierdut un îngeraș" Ți se face pielea de găină! Pompierii au plâns cu lacrimi amare la accidentul cu cinci morți, de la Suceava: "Cred că am umple un cimitir întreg"

Cei doi au erau proaspăt absolvenți ai Colegiului Tehnic ”Lațcu Vodă” Siret. Un mesaj emoționant a fost postat pe Facebook de conducerea colegiului, pentru a comemora amintirea celor doi.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Toni Greblă, întrebat despre imaginile în care apare alături de omul lui Călin Georgescu: „Întrebați porcul”- antena3.ro

Citeste si: Regimul din Siria a căzut. Bazele militare ale Rusiei sunt în ”stare de alertă”. Rebelii au pus mâna pe putere- stirileprotv.ro

"Câteodată viața ne pune rău la încercare: pentru o clipă împietrim și nu putem crede că realitatea este cea pe care o privim.

Câteodată inima ni se face bucăți de durere și neputință.

Câteodată trebuie să acceptăm nedreptatea și inevitabilul.

Din când în când trebuie să ne luăm rămas-bun de la suflete dragi care ne părăsesc.

Doar când nu mai suntem în amintirile și inimile celor dragi dispărem cu adevărat.

Veți rămâne mereu în gândurile și sufletele noastre, dragii noștri Rudolf și Tudor, copii minunați cărora am avut onoarea să le călăuzim pașii pentru un timp.

La fel de prezent veți fi și dumneavoastră, domnule Marciuc, un bun coleg și prieten",

este mesajul emoționant postat de Colegiul Tehnic "Lațcu Vodă" Siret, unde Tudor și Rudolf au fost elevi.

Citeste si: Este interzis ca bradul de Crăciun să fie transportat cu mașina! Care este amenda pe care șoferii o primesc, dacă nu respectă această regulă- kfetele.ro

Citeste si: Michael Douglas nu își scapă soția din ochi! Catherine Zeta-Jones strălucește la 55 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Un „obiect luminos” bizar care a apărut pe cer sâmbătă provoacă nelinişte în Iran- antena3.ro

 

 

Dumnezeu să vă odihnească pe toți în pace și lumină!

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si