VIDEO Interlopi căutați pentru sclavie și trafic de organe, prinși la Caransebeș. Un membru din clanul Cârpaci ar fi forțat un bărbat să îi doneze un rinichi

Polițiștii au descins marți dimineață la domiciliul lui Gradu Cârpaci din Caransebeș. Bărbatul și soția sa erau căutați de mai multe luni, iar pe numele lor au fost emise mandate europene de arestare de către autoritățile germane.

Cei doi membri ai Clanului Cârpaci din Timişoara sunt suspectați într-un dosar de trafic de persoane în scopul prelevării de organe și de exploatare prin muncă. Potrivit anchetatorilor, Gradu Cârpaci ar fi convins un bărbat să meargă în Germania, unde i-a luat actele și ar fi obligat victima să lucreze fără plată.

Ulterior, pentru că suspectul suferea de o afecțiune renală, l-ar fi obliga pe bărbatul în cauză să îi doneze un rinichi.

Operația ar fi avut loc în anul 2022, la un spital universitar din Germania. În schimbul rinichiului, victimei i-au fost promise anumite beneficii: 15 000 de euro și un apartament în Timișoara. Însă, potrivit anchetei, bărbatul nu a primit nimic până acum. Gradu Cârpaci și soția sa au fost duși la Curtea de Apel Timișoara pentru confirmarea mandatelor europene de arestare.

Ajunși la instanță, cei doi soți au negat faptele de care sunt suspectați: „Nu e adevărat, minte toată lumea! Nimic nu i-am făcut.

O să iasă adevărul”.

Citește și: VIDEO Clanul Cârpaci, căutat în România și Germania pentru trafic de organe. Un bărbat, forțat să-și doneze rinichiul

Citește și: VIDEO Familia Cârpaci, în vizorul procurorilor după ce un șofer a fost forțat să-și doneze rinichiul pentru un membru din clan: „Nu se poate așa ceva”

„În urma activităților desfășurate de polițiști și procurori, în luna martie 2026, în baza unui Ordin European de Anchetă emis de autoritățile din Germania- Procuratura din Munchen, astăzi, 21 iulie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au pus în executare două mandate europene de arestare, emise pe numele a două persoane, un bărbat și o femeie, cetățeni români, membri marcanți ai unei grupări infracționale, din municipiul Timișoara, cercetate pentru trafic grav de ființe umane în scopul prelevării de organe.

Acestea sunt cercetate pentru că ar fi ținut un bărbat, tot cetățean român, în stare de totală dependență, similară sclaviei, iar, pe fondul bolii renale severe de care suferea una dintre persoanele cercetate, ar fi constrâns persoana vătămată să accepte donarea unui rinichi.

Astfel, ar fi adăpostit victima în reședința lor, din Munchen, i-ar fi reținut actele de identitate (pașaportul și cartea de identitate românească) și ar fi izolat-o de orice contact cu propria sa familie.

De asemenea, persoana vătămată ar fi fost obligată să presteze munci neremunerate, să-și înscrie numele și să semneze contracte de vânzare-cumpărare în cazul vânzării-cumpărării de autovehicule, apoi, sub amenințarea uciderii părinților săi, aflați în România, ar fi fost obligată să accepte donarea unui rinichi.

Donarea ar fi fost realizată la o clinică medicală situată tot pe teritoriul Germaniei, unde, persoana vătămată ar fi declarat în mod nereal că ar fi nepotul uneia dintre persoanele în cauză.

Bărbatul și femeia, depistați astăzi, 21 iulie, în municipiul Caransebeș, urmează să fie prezentați în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Timișoara cu propunere de arestare preventivă în vederea predării. Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Caraș Severin.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție ”,

precizează Poliția Română.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri