"15 mai este doar un termen administrativ când se termină starea de urgenţă, dar, din păcate, epidemia nu se arată în retragere. Mare, mare grijă, vă rog, dragi români, ca să nu dăm cu piciorul la tot ce am realizat în ultimele două luni", a spus Iohannis.

Klaus Iohannis a vizitat, împreună cu premierul Unitatea de Suport Medical Covid-19 din Târgu Mureş, spunând că aceasta este, practic, o secţie externă a spitalului.

Citeste si: Noul an școlar 2020-2021 ar putea fi înghețat din cauza coronavirusului: „Nu suntem pregătiți”

"Am venit aici pentru că doresc să subliniez două lucruri. În primul rând, faptul că s-a realizat această unitate externă medicală prin colaborarea multor autorităţi, un exemplu foarte bun de colaborare şi în plan local şi cu autorităţile centrale. Această Sală Polivalentă transformată în unitate suport va deveni funcţională în câteva zile. De menţionat, din păcate, aici la Târgu Mureş, au fost relativ multe cazuri de Covid-19 şi mi-a plăcut că au fost prevăzător şi au instalat toţi cei implicaţi, Consiliul Judeţean, Prefectura, Universitatea, Ministerul Sănătăţii, spitalul care va deservi unitatea în timp util această extensie pentru a fi pregătiţi", a afirmat Iohannis.

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."- wowbiz.ro

El a spus că, din păcate, "epidemia este între noi".

Citeste si: Măsurile de relaxare care vor fi aplicate după 15 mai, publicate pe site-ul INSP

"Avem şi astăzi, probabil aţi văzut datele, peste 300, 320 de cazuri noi şi vreau să atrag atenţia asupra unui lucru pe care l-am constatat. Peste o săptămână expiră starea de urgenţă. Din păcate, asta nu înseamnă că epidemia s-a terminat.

Epidemia este între noi, trebuie să avem foarte mare grijă ca atunci când putem să ne mişcăm un pic mai liber, să nu avem o explozie de infecţii noi. Sunt reguli simple, trebuie să păstrăm distanţa, trebuie să purtăm mască, trebuie să ne spălăm foarte des pe mâini, trebuie să avem grijă mai multă fiecare de noi şi de cei cu care relaţionăm.

Citeste si: Mesajul transmis de premierul Orban de Ziua Europei- VIDEO

Deci, încă o dată, 15 mai este doar un termen administrativ când se termină starea de urgenţă, dar, din păcate, epidemia nu se arată în retragere. Mare, mare grijă, vă rog, dragi români, ca să nu dăm cu piciorul la tot ce am realizat în ultimele două luni, cu mari sacrificii şi ştiu că fiecare dintre voi a avut de îndurat lucruri complicate în această stare de urgenţă. Vă doresc tuturor multă sănătate!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si