
Ion Iliescu pierde certificatul de revoluţionar. Cum îl afectează pe fostul președinte decizia Tribunalului București
Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989 a cerut anularea și retragerea titlului de revoluționar pentru Ion Iliescu.
Tribunalul București a anulat certificatul de revoluționar pe care l-a avut Ion Iliescu. Instanța a admis cererea depusă de Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist. Hotărârea magistraților nu este definitivă și poate fi contestată.
„Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâtul Iliescu Ion. Anulează certificatul preschimbat de luptător remarcat prin fapte deosebite LRM-I seria 00011 emis pe numele pârâtului.
Ce beneficii pierde Ion Iliescu după ce a rămas fără certificatul de revoluționar
Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989 a precizat încă din anul 2022 că a inițiat demersurile necesare pentru retragerea titlului de „luptător pentru victoria Revoluției din 1989” pentru Iliescu.
„Având în vedere faptul că în 1971, a deținut funcția de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcția de conducere deținută la UTC al PCR, comisia constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 modificată prin Legea 242. (…) De prevederile legii nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 – 1989 au deținut cel puțin o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau național ale PCR, motiv pentru care în unanimitate decide demararea procedurii administrative de anulare a Certificatului LRM”, se arată în documentul citat.
Ion Iliescu a fost trimis de două ori în judecată în dosarul Revoluției, dar dosarul a fost întors de instanțe la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei.
Persoanele care au certificat de revoluționar au mai multe beneficii, printre care se numără: prioritate la cumpărarea sau închirierea de locuințe din fondul de stat; facilități la credite imobiliare; medicamente gratuite; acces gratuit la sanatorii și baze de tratament; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun; scutirea de plata taxelor și impozitelor pentru clădiri și terenul aferent; dar și posibilitatea cumulării pensiei cu orice alte venituri.