Israelul acceptă un „armistiţiu bilateral” cu Iranul. Generali iranieni, amenințați de Israel: „Aveţi 12 ore să fugiţi. Sunteţi pe lista noastră imediată”

Israelul acceptă un „armistiţiu bilateral” cu Iranul. Generali iranieni, amenințați de Israel: „Aveţi 12 ore să fugiţi. Sunteţi pe lista noastră imediată”

(Sursa foto: Profimedia)

Israelul a transmis marți că a acceptat propunerea președintelui american de a ajunge la un „armistiţiu bilateral”, relatează AFP.

„În lumina realizării obiectivelor operaţiunii şi în deplină coordonare cu preşedintele Trump, Israelul a acceptat propunerea preşedintelui a unui armistiţiu bilateral”, anunţă într-un comunicat Guvernul israelian.

Premierul israelian spune că „armata israeliană a obținut un control aerian complet asupra spaţiului aerian al Teheranului”.

„Israelul a eliminat o dublă ameninţare existenţială imediată, atât în domeniul nuclear, cât şi al rachetelor balistice.

În plus, armata israeliană a obţinut un control aerian complet asupra spaţiului aerian al Teheranului, a provocat pagube grave liderilor militari şi a distrus zeci de ţinte ale Guvernului central iranian”, a precizat premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Citește și: VIDEO Atentat sinucigaș la o biserică din Siria. Cel puțin 20 de persoane au fost ucise și peste 50 au fost rănite în urma tragediei din Damasc

Nouă persoane au fost ucise marți în nordul Iranului, într-un atac israelian, potrivit presei iraniene. Atacul a avut loc înainte ca Donald Trump să anunțe încetarea focului între Israel și Iran.

„Patru clădiri rezidenţiale au fost distruse în întregime, iar numeroase case vecine au fost avariate de explozii la Astaneh-ye Ashrafiyeh”, a declarat agenţiei iraniene de presă Fars un reprezentant al provinciei Guilan, situată la malul Mării Caspice, Ali Bagheri.

Istaelul a desfășurat și o operațiune prin care a vrut să intimideze generalii iranieni. Aceștia au primit o scrisoare de avertisment pe sub uşă.

„Vă avertizez de pe acum: aveţi 12 ore pentru ca să fugiţi împreună cu soţia şi copilul. Altfel, sunteţi pe lista noastră imediată”, a fost mesajul primit de unul dintre generali.

Citește și: VIDEO Marius a murit în accidentul de pe A2, după ce un autocar s-a răsturnat pe autostradă. Era student la Universitatea din Oradea și antrenor voluntar


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri