Iulian a murit după un incident produs în fața unui bloc. Moartea sa ridică numeroase semne de întrebare.
Un bărbat de 38 de ani, Iulian, a murit la spital la câteva zile după un incident petrecut într-un bloc dintr-un cartier din Botoșani.
Iulian, un bărbat de 38 de ani, a murit după un incident produs în fața unui bloc
Ancheta este în plină desfășurare, iar procurorii iau în calcul două scenarii, fie a fost vorba despre un accident, fie despre posibile lovituri care ar fi putut provoca moartea.
Ce arată, de fapt, camerele de supraveghere
Camerele de supraveghere din zonă surprind doar fragmente din ceea ce s-a întâmplat în acea seară, fără să ofere o imagine completă a momentelor-cheie. În înregistrări, Iulian apare îndreptându-se spre scara blocului, apoi ajunge în fața imobilului și rămâne acolo câteva minute. În acest interval se observă o umbră în mișcare, însă nu se poate distinge clar ce are loc, totuși, imaginile par să indice că bărbatul nu intră în bloc.
La un moment dat, se aprinde lumina de la intrare, un detaliu despre care locatarii spun că apare atunci când se deschide ușa de acces. La scurt timp după acest moment, Iulian se prăbușește brusc pe spate, fără să încerce să se sprijine de ceva. După cădere, pe alee trece o familie, surprinsă și ea de camere. Tatăl se îndepărtează, apoi revine și mai rămâne în zonă pentru scurt timp, părând să verifice dacă bărbatul căzut va primi ajutor, după care martorii pleacă.
În prezent, anchetatorii încearcă să stabilească exact ce s-a întâmplat în minutele dinaintea căderii și dacă a existat sau nu o intervenție violentă. Procurorii analizează atât varianta unei morți accidentale, cât și ipoteza unei presupuse loviri cauzatoare de moarte. Persoana bănuită colaborează cu anchetatorii, iar surse judiciare au confirmat că aceasta ar fi sunat la 112 pentru a solicita ajutor medical.
Cheia anchetei urmează să vină din expertiza medico-legală, care trebuie să stabilească precis cauza decesului și să lămurească circumstanțele în care s-a produs tragedia, iar cercetările continuă.Citește și: O tânără de 18 ani a fost găsită moartă într-o locuință din Tulcea. Ce ipoteze se iau în calcul