Ies detalii cu totul neașteptat în cazul jandarmului de 24 de ani din Gorj care, cu doar câteva ore în urmă, a fost găsit în propria locuință într-o baltă de sânge, împușcat în cap. Aflat încă în viață, a fost transportat de urgență la spital într-o stare gravă. Din nefericire, în ciuda eforturilor medicilor de a-l salva, s-a stins pe masa de operație, rana suferită în urma împușcăturii dovedindu-se a fi fatală.

Tânărul era văzut de colegi și de vecini un om model, cu o conduită ireproșabilă. În urmă cu o lună, a fost redactată o plângere împotriva sa, acuzat de viol. În acest context, Jandarmeria Română și-a exprimat punctul de vedere, care a confirmat că plângerea a fost primită în luna iulie, iar ulterior transmisă o sesizare către Parchetul Militar. O anchetă în acest sens se află încă în desfășurare.

Citește și: VIDEO Polițistul concediat după ce a lăsat-o pe Diana Șoșoacă pe motocicleta de serviciu, candidat la Alegerile Parlamentare din partea SOS

„Referitor la acuzațiile pentru infracțiunea de viol, aduse colegului nostru decedat Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș face următoarele precizări: Pe numele colegului nostru a fost primită în luna iulie o informare privind o presupusă faptă de viol.

În baza informațiilor primite a fost transmisă o sesizare către Parchetul Militar.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Ultimul mesaj cutremurător lăsat de Ana-Maria, soția lui Gabriel Vasiliu de la „Puterea dragostei”, înainte să fie ucisă cu sânge rece! Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc: „Doamne ferește”- wowbiz.ro

Citeste si: Dezvăluiri bombă! Ce s-a aflat despre contractul Antoniei cu Betano- antena3.ro

În prezent, cercetările sunt efectuate de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara. Precizăm că nu suntem abilitați să oferim informații despre o anchetă aflată în derulare.

Ne reafirmăm, în mod transparent, așa cum am făcut-o de fiecare dată, disponibilitatea de a oferi sprijin necondiționat instituțiilor statului român și ori de câte ori ni se vor cere informații care pot elucida astfel de situații, vom pune la dispoziție, în regim de urgență, toate datele solicitate cu respectarea prevederilor legale.”, reprezintă punctul de vedere al Jandarmeriei cu privire la moartea colegului lor, conform informațiilor transmise de Iulia Dumitrescu, reporter. 

Jandarmul de 24 de ani, găsit aproape decedat în propria locuință

În dimineața zilei de 12 august, jandarmul de 24 de ani a întârziat la muncă, lucru total neobișnuit pentru el, așa că unul dintre colegii săi s-a dus la el acasă pentru a verifica situația, în contextul în care acesta locuia peste drum de locul de muncă. A fost dată imediat alarma când a fost găsit într-o baltă de sânge. 

Citeste si: VIDEO Alin Oprea, despre durerea de a crește fără tată. Cât de tristă a fost copilăria artistului? „Eram mândru de rolul de tată care mi se dădea mie.”- kfetele.ro

Citeste si: Înalta Curte din Delhi solicită poziția NADA cu privire la pledoaria de contestare a suspendării luptătorului Bajrang Punia: "Conduită neglijentă și netransparentă"- radioimpuls.ro

Citeste si: O profesoară a fost dată afară pentru că s-a aflat că a fost prostituată și stripteuză. Acum a scris o carte despre asta- antena3.ro

Înainte de a se împușca în cap, acesta fusese la unitate, acolo de unde a luat pistolul, pe care ulterior l-a folosit pentru a-și pune capăt zilelor. Înainte să recurgă la gestul nebunesc, tânărul și-a șters rețelele de socializare. 

Citește și: VIDEO A murit jandarmul de 24 de ani din Timișoara, găsit împușcat în cap în propria casă. Tânărul din Gorj și-ar fi șters recent contul de Facebook


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si