VIDEO Jimmy Carter, cel mai longeviv preşedinte din istoria SUA, a murit la vârsta de 100 de ani. Mesajul transmis de Donald Trump

Jimmy Carter, cel de-al 39-lea preşedinte al SUA, a murit la vârsta de 100 de ani. Cel mai longeviv preşedinte american a primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 2002, la mulți ani după plecarea sa de la Casa Albă.

Fostul președinte american Jimmy Carter a murit la vârsta de 100 de ani, după cum a confirmat organizația pe care a fondat-o, Jimmy Carter Center.

Citește și: Opt morți într-un accident rutier între un autocar şi o camionetă. Sunt peste 27 de răniți, iar bilanțul victimelor ar putea crește

Democratul Jimmy Carter a ocupat funcția de președinte între 1977 și 1981, o perioadă afectată de crize economice și diplomatice, transmite BBC News.

Fost fermier de arahide, Jimmy Carter a trăit mai mult decât orice președinte american din istorie și și-a sărbătorit împlinirea a 100 de ani în octombrie 2024.

Centrul Carter, care susține democrația și drepturile omului în întreaga lume, a declarat că a murit duminică după-amiază, la casa sa din Plains, Georgia.

Jimmy Carter, mai apreciat după plecarea de la Casa Albă decât în timpul mandatului său de președinte

După ce a părăsit Casa Albă cu un nivel scăzut de încredere din partea americanilor, Carter și-a restabilit reputația prin activități umanitare care i-au adus Premiul Nobel pentru Pace.

Zi de doliu în SUA după moartea lui Jimmy Carter

Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat că pe 9 ianuarie va avea loc o zi națională de doliu, americanii fiind încurajați să viziteze lăcașurile de cult pentru a „a aduce un omagiu” fostului președinte.

El a ordonat, de asemenea, ca steagurile SUA să fie arborate în bernă în toate clădirile publice și militare timp de 30 de zile, perioadă care include inaugurarea președintelui ales Trump.

„Astăzi, America și lumea au pierdut un lider extraordinar, un om de stat și umanitar”, au declarat într-un mesaj comun președintele Biden și prima doamnă Jill Biden.

„Toți tinerii din această națiune și oricine caută ce înseamnă să trăiești o viață cu scop și sens – o viața bună –  ar trebui să-l urmeze pe Jimmy Carter, un om cu principii,

credință și smerenie”, a adăugat președintele SUA.

„El a arătat că suntem o națiune mare pentru că suntem un popor bun – decent și onorabil, curajos și plin de compasiune, umil și puternic”.

Mesajul lui Donald Trump după moartea lui Carter

Donald Trump a postat pe Truth Social: „Provocările cu care s-a confruntat Jimmy ca președinte au venit într-un moment crucial pentru țara noastră și a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a îmbunătăți viețile tuturor americanilor.

Pentru asta, cu toții îi datorăm o datorie de recunoștință”.

Trump luase peste picior, anterior, mandatul unic al lui Carter. În campania electorală înainte de victoria sa la alegerile prezidențiale din acest an, Trump a spus: „Este un om drăguț. A fost un președinte teribil”.

Acest lucru a venit după ce Carter l-a numit pe Trump „președinte ilegitim”, susținând că a fost ajutat să intre la Casa Albă de intervenția Rusiei în alegerile din 2016, lucru negat Moscova și Trump.

Jimmy Carter, cel mai longeviv preşedinte din istoria SUA, a murit la vârsta de 100 de ani

Jimmy Carter, cel mai longeviv preşedinte din istoria SUA, a murit la vârsta de 100 de ani

(sursa foto: Carter Center)


Autor
Îți Recomandăm Și...